Daca ar fi trebuit sa se intalneasca cu presedintele Frantei, Jeffrey Franks si-ar fi controlat pantofii de cateva ori inainte sa si-i astearna in covoarele elizee. I-ar fi lustruit atat de tare incat Sarkozy s-ar fi ridicat sa traga jaluzelele.
Dar la noi, la tarani, merge si-asa. Nici Paul Wolfowitz, fostul presedinte al Bancii Mondiale, n-a dat mai mult de doua cepe degerate pe turci cand s-a descaltat intr-o moschee si si-a etalat gaurile din ciorapi.
Exact asta crede domnul Franks despre Romania. Ca este atat de rupta in fund incat ar accepta drept mesager al marii finante mondiale si un tragator de ricsa din Mumbay.
Eu, in locul lui Traian Basescu, m-as fi simtit tare prost.
Dar ce sa-i faca presedintele acestui ordonator de senzatii fiscale: sa incerce sa-l acopere spunand ca pata de culoare zarita pe talpa pantofilor provine de la calcatura intr-un mare rahat? Sa-l urmareasca si la baie, ca sa vada daca nu cumva are si chilotii rupti?
Oricate miliarde de euro ar reusi sa produca Romania din economia proprie spre a-si acoperi deficitul, nu cred ca va scapa vreodata de imaginea de tara colonizata cu usurinta, unde nu curge apa, oamenii se sterg la fund cu frunze de brusture si fura.
Nici chinezii, care sunt bolnavi daca stau mai mult de cinci minute fara sa ciopleasca boabe de orez, nu si-au cucerit respectul, desi au imprumutat America cu cateva sute de miliarde de dolari. Nu inseamna ca-i iubeste cineva. Sunt indispensabili.
Asta e si soarta Romaniei. Sa produca suficient incat sa nu moara lumea de foame si sa aiba destui banuti incat sa poata absorbi ce scot la iveala campurile francezilor, spaniolilor, polonezilor.
Insa pentru lipsa de respect a strainilor (desi, vorba lui Vasile Dincu, Franks este un functionar marunt pe care-l banuim nemeritat ca s-ar pricepe sa scoa
