Mai multe evenimente rutiere deosebit de grave au avut loc la sfârşit de săptămână şi în această dimineaţă pe şoselele din Prahova, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a neatenţiei la volan.
Două accidente grave au avut loc aseară şi în dimineaţa acestei zile în zona Posada, pe Drumul Naţional 1. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, dar şi a neatenţiei la volan a conducătorilor auto, două maşini s-au răsturnat într-o prăpastie de la marginea drumului. Din fericire, cele două evenimente rutiere nu s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, pasagerii reuşind să iasă singuri din automobilele avariate, până la sosirea echipajelor de la Descarcerare. O persoană a murit şi alte trei au ajuns în stare gravă la spital, azi dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a lovit un cal lăsat nesupravegheat pe carosabil, pe DN1A, în zona localităţii prahovene Făget. Poliţiştii îl caută acum pe stăpânul animalului, acesta făcându-se vinovat de producerea tragediei. Un bărbat a murit, dumincă seară, într-un accident produs pe DN1 1 A, în zona Mănăstirii Ghighiu, după ce bicicleta pe care se afla a fost lovită de o maşină care circula regulamentar şi căreia nu i-a acordat prioritate. Cu o seară înainte, la aceeaşi oră şi tot în apropierea lăcaşului de cult, pe o ploaie torenţială, şoferul unui autoturism marca Dacia 1310, un pensionar de 72 de ani, nu respectat indicatorul STOP şi a intrat pe drumul principal fără să se asigure. Atât el cât şi pasagerul din dreapta sa, o femeie de 65 de ani, au murit pe loc, în urma coliziunii dintre maşina în care se aflau cu un autovehicul care circula regulamentar. Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!