Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila de vis

Publicat in Vocea Brailei, luni 9 mai 2011 ·

* teoretic, în doi-trei ani, absolut toate străzile din municipiu - chiar şi cele mai mici uliţe din cartierele mărginaşe - ar trebui să fie canalizate şi asfaltate

* în centru, zonele de promenadă ar trebui să-şi schimbe radical înfăţişarea * Parcul Monument ar trebui să redevină parc în adevăratul sens al cuvântului * clădirea de patrimoniu a teatrului ar trebui să treacă printr-un proces de modernizare * municipiul ar trebui să fie împânzit de sute de camere de supraveghere, astfel încât infracţiunile grave, dar şi contravenţiile, precum depozitarea ilegală a deşeurilor, să poată fi depistate în timp real * în plus, ar trebui ca staţia de epurare să fie funcţională, iar Dorobanţiul şi Griviţei să arate a artere rutiere de tip european * toate acestea vor fi posibile graţie unui aflux de împrumuturi nerambursabile, de la UE şi bugetul de stat, ce însumează circa 100 milioane de euro * banii există, depinde doar de autorităţile locale să transforme nişte frumoase promisiuni preelectorale în lucruri concrete

O multitudine de proiecte cu finanţare europeană promit să schimbe radical aspectul municipiului Brăila. Teoretic, minunea ar trebui să se întâmple până în 2013. Dacă luăm, însă, în calcul inerentele contestaţii şi paracontestaţii ale licitaţiilor de atribuire a contractelor, precum şi întârzierile şi paraîntârzierile constructorilor, ne putem aştepta la cel puţin 1-2 ani de întârzieri. Chiar şi aşa, viitorul oraşului arată frumos. Sau cel puţin aşa ar trebui!

Şansa Brăilei stă în împrumuturile nerambursabile primite de la Uniunea Europeană şi bugetul de stat al României. Nu este mult, în comparaţie cu cât li s-a alocat altor oraşe, catalogate drept "poli de creştere urbană". În această categorie intră Constanţa, de exemplu, care, în exerciţiul financiar 2007 - 2013, a avut dreptul la 90 milioane de euro pentru investiţii în Planul Integrat

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°