Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia organizează sâmbătă, 14 mai 2011, a II-a ediţie a "Nopţii Muzeelor. Noaptea în care istoria prinde viaţă". Evenimentul doreşte să pună în valoare atât patrimoniul expoziţional de care dispune, dar şi istoria bogată a judeţului.
Evenimentul, de factură europeană a fost iniţiat în anul 2004 de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, iar de anul trecut este patronat de Secretarul General al Consiliului Europei şi, de asemenea de UNESCO, care s-a alăturat Nopţii Muzeelor în anul 2009. Anul acesta nu mai puţin de 3 000 de muzee din Europa sărbătoresc acest eveniment.
Muzeul albaiulian propune cu această ocazie o manifestare cu un concept unic, care doreşte să pună în valoare atât patrimoniul expoziţional de care dispune, dar şi istoria bogată a judeţului. Astfel, între orele 21.00 - 24.00, aproximativ 30 de personaje vor coborî din diferite perioade ale istoriei pentru a se plimba prin sălile expoziţionale ale muzeului.
Printre ele, vizitatorii vor avea ocazia să întâlnească atât personalităţi ale istoriei românilor, precum Traian, Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu, sau regii României Mari, Ferdinand şi Maria, dar şi alte personaje, precum omul preistoric, dac, senator şi soldat roman, cavaler medieval, nobili ai secolului Luminilor, lider politic român interbelic etc.
Special cu această ocazie vor fi expuse statueta lui Nemesis şi basorelieful roman, descoperite de curând în timpul lucrărilor de reabilitare din interiorul cetăţii. Evenimentul va fi deschis în Sala Unirii de o dublă manifestare culturală, respectiv de reprezentaţia teatrală susţinută de la ora 19.00 de trupa Skepsis, urmată de la ora 20.00 de concertul de jazz al formaţiei White City Band.