Tehnicianul echipei Astra Ploieşti, Tibor Selymes, a declarat după remiza cu FC Vaslui, scor 1-1, că îi transmite antrenorului formaţiei Oţelul, Dorinel Munteanu, că va avea viaţă grea în ultima etapă, dacă până atunci nu va reuşi să-şi asigure câştigarea titlului.
"Cu Oţelul sper să jucăm la fel ca în partida cu FC Vaslui. Lui Dorinel îi transmit că dacă nu e campion până la ora jocului cu noi va avea viaţă grea cu Astra. Cred că titlul se va decide etapa viitoare la Galaţi, dacă va câştiga Oţelul. Dacă nu se joacă până în ultima etapă", a spus Selymes.
Tibor Selymes consideră că Astra a făcut un meci bun cu FC Vaslui.
"Am vrut să începem cu o formulă care să ne permită să închidem mai mult jocul, în primele minute, dar ne-am dat seama că sistemul nu este bun şi am schimbat din mers. Cred că astăzi am făcut un meci bun, în special în repriza a doua. Şi asta în special pentru că am pus probleme uneia dintre echipele cu cele mai bune loturi din campionat. Mă bucur că n-am cedat şi că am crezut până la capăt în şansa noastră. Am demonstrat că jucăm numai pentru noi şi aşa vom face şi în continuare. N-am fost prea agresivi în prima repriză, dar în partea secundă am avut curaj şi am tratat aşa cum trebuie duelurile cu valoroşii fotbalişti adverşi. În prima parte Vasluiul a dat două şuturi şi un gol pe o greşeală de marcaj şi cam atât. Iar partea a doua cred că ne-a aparţinut de drept", a explicat el.
Tehnicianul a refuzat să comenteze arbitrajul şi a menţionat că are nevoie de un lot mai puternic pentru sezonul viitor: "Arbitrajul nu îl comentez. Patronul a venit în vestiar, ne-a felicitat, un ştiu dacă va suplimenta prima, aşa cum obişnuieşte. Pentru sezonul viitor ne trebuie un lot mai puternic, pentru că ne propunem un obiectiv mai îndrăzneţ".
Selymes a precizat că în lotul Astrei vor fi introduşi şi jucători de la echipa satelit, din cauz