Consilierul judeţean care a băgat trei tineri în pământ nici măcar nu şi-a cerut scuze. Supravieţuitorul tragediei de pe podul de la Pădureni se pregăteşte să intre în sala de operaţie, în timp ce şoferul care a produs accidentul este de negăsit.
Bienvenue N’zemba, Romeo Turcea şi Cius Bălteanu au fost conduşi deja pe ultimul drum, Alex Tamaş se pregăteşte pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale destule de complicate, dar Iacob Chişărău, cel care a ignorat restricţiile impuse de linia continuă şi a provocat un adevărat dezastru, nu şi-a făcut timp nici măcar pentru a trimite un mesaj de condoleanţe familiilor îndoliate sau pentru a-şi cere scuze.
Externat la doar câteva ore de la producerea accidentului, consilierul judeţean şi-a închis telefonul şi este de negăsit.
Directorul Moldomin nu a găsit puterea să dea un telefon şi să exliplice famiilor lui Bien Kebs şi Romeo cum s-a produs tragedia, dar nici măcar nu a vrut să stea de vorbă cu acestea când a fost căutat. „Nu a dat niciun semn. Nu a sunat pe nimeni din familie, nu a trimis niciun mesaj, nicio coroană, nimic.
Mai mult decât atât, l-am sunat eu, dar nu a binevoit să răspundă. Am înţeles de la poliţiştii care au fost la faţa locului că nu a stat nici măcar să dea declaraţii, a plecat imediat din spital. E important însă că l-am întâlnit pe şoferul camionului pe care l-a depăşit şi ne-a mărturist cum s-a întâmplat. Nici celelalte familii nu au fost contactate de şoferul vinovat”, a declarat Cătălin Mitri, verişorul lui Bien.
Multiple fracturi
Aflat pe patul de spital, pregătit să intre în operaţie, Alex Tamaş nu a primit nici el vreun telefon de la şoferul care l-a făcut să vadă moartea cu ochii. „Pe noi nu ne-a contactat nimeni. Moral, ar fi trebuit să dea măcar un telefon, dar nu s-a deranjat. Medicii ne-au asigurat că Alex se va recupera”, a spus Luisa Tamaş