Aproape 150 de angajaţi au venit în faţa Prefecturii, nemulţumiţi că Statul român nu se implică în salvarea Rafinăriei de la închiderea anunţată de OMV Petrom în urmă cu o lună.
Fluierături, scandări şi huiduieli, astăzi, între orele 11 şi 12, în faţa Instituţiei Prefectului.
Circa 150 de salariaţi ai Rafinăriei Arpechim au organizat o acţiune de pichetare nemulţumiţi de faptul că societatea OMV Petrom a decis în urmă cu aproape o lună închiderea rafinăriei piteştene, unul dintre simbolurile oraşului.
Purtând în mâini pancarte şi bannere cu mesaje împotriva companiei austriece, angajaţii au început să-şi strige ofurile.
„Să plece din ţară că ne-au distrus!”, „Huo OMV pentru ce ne-aţi făcut!” sau „Hoţii, hoţii” au fost scandările care au răsunat în Piaţa Vasile Milea timp de o oră.
Nu sunt cumpărători
Deşi OMV Petrom a anunţat la începutul lunii aprilie că amână decizia închiderii Rafinăriei Arpechim cu încă o lună, în speranţa că în tot acest timp se va găsi un cumpărător, astăzi angajaţii au ieşit nervoşi la rampă că nimeni nu se implică în rezolvarea acestei probleme.
„Am venit să tragem un semnal de alarmă. Vrem să ne audă şi Guvernul şi Preşedinţia. Statul este acţionar majoritar şi nu se implică în niciun fel pentru a salva această rafinărie, rămasă ultima din ţară. Am aflat că nu există nicio ofertă de cumpărare a acesteia şi niciun factor responsabil nu a luat atitudine”, a spus Ionel Popescu, liderul sindicatului „Rafinorul”.
Principalul candidat la cumpărarea Rafinăriei s-a arătat Oltchim, care a preluat în luna ianuarie a anului trecut petrochimia Arpechim, de pe aceeaşi platformă.
„Sigur că suntem interesaţi şi de Rafinărie, dar avem nevoie de ajutorul şi implicarea Statului pentru a face posibil acest lucru”, ne-a declarat Constantin Roibu, preşedintele consiliului de administraţie al Oltchim.
CIF