Compania de transport al energiei electrice Transelectrica Bucureşti (TEL), controlată de Ministerul Economiei, a raportat în primul trimestru un profit net de 160,9 mil. lei (38 mil. euro), de 3,2 ori mai mare decât în perioada similară din 2010, în condiţiile în care cifra de afaceri a crescut cu 7,9%, la 750 mil. lei (177,5 mil. euro), potrivit raportului trimestrial transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Transelectrica a beneficiat de la 1 ianuarie 2011 de o creştere cu 10% a tarifului de transport al energiei electrice. În plus, cantitatea de energie transportată a fost cu 11,75% mai mare decât în primul trimestru din 2010, la 15,7 milioane MWh. Astfel, veniturile din servicii de transport al energiei electrice, care reprezintă principala sursă de profit a companiei, au crescut cu 24%, la 295 mil. lei (70 mil. euro).
Pe de altă parte, compania şi-a redus cheltuielile din exploatare cu circa 6%, la 607 mil. lei, în condiţiile în care cheltuielile lunare ale companiei au fost plafonate la nivelul din bugetul pe 2010 până la aprobarea bugetului pentru acest an. Astfel, deşi activitatea companiei a crescut, cheltuielile materiale şi cele cu personalul au scăzut. Astfel, profitul din exploatare a urcat de trei ori, la 150 mil. lei.
Compania a câştigat şi pe partea financiară datorită întăririi leului faţă de euro şi dolar, care i-a adus câştiguri la reevaluarea datoriilor pe termen lung în valută. Profitul financiar a fost de 45 mil. lei, faţă de 19 mil. lei în aceeaşi perioadă a lui 2010.
În noiembrie 2010, Stelian Gal l-a înlocuit în funcţia de director general pe Adrian Băicuşi, care fusese adus la conducerea companiei în ianuarie 2009 din mediul privat, unde fusese anterior CEO la Siemens România. Gal mai fusese director general înainte de venirea lui Băicuşi. La finele lunii aprilie a fost anunţată schimbarea din funcţie a lui Stelian Gal,