Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL a câştigat o bătălie. Cum rămâne cu războiul?

Publicat in Romania Libera, marți 10 mai 2011 · ·

Alegerile pentru Primăria Baia Mare au fost câştigate, din primul tur (cu 51,66% din voturile exprimate), de candidatul susţinut de Uniunea Social-Liberală, Cătălin Cherecheş. „Se confirmă că USL este o formulă politică viabilă, de succes, care a câştigat categoric prima bătălie de anvergură", s-a grăbit să arate liderul PNL, Crin Antonescu. „Am luat decizia politică corectă de a merge cu un candidat comun", a spus şi liderul PSD, Victor Ponta.

Totuşi, câteva „detalii" merită a fi subliniate. Începând cu acela că la urne s-au prezentat puţin peste 27% dintre alegători şi că reprezentantul „formulei politice de succes" şi-a câştigat mandatul prin votul a doar 18.298 alegători, dintr-un total de circa 120.000. Apoi, bucuria USL pare un pic ciudată şi din perspectiva antecedentelor deputatului Cătălin Cherecheş: a trecut prin PSD şi prin PNL şi a cochetat cu UNPR şi PC.

Nu în ultimul rând, merită menţionat că o dată cu victoria lui Cherecheş se deschide o nouă competiţie electorală, pentru a fi găsit politicianul care să continue mandatul acestuia de parlamentar până la alegerile din 2012.

Desemnarea candidaţilor, motiv de gâlceavă

Dincolo de concluziile optimiste trase de liderii USL după victoria de la Baia Mare, situaţia din Uniune este departe de a fi roz. Din contră, tensiunile din filiale s-au accentuat în aşa măsură încât conducerea PSD s-a reunit aseară într-o şedinţă menită să mai calmeze spiritele.

Ce-i nemulţumeşte pe liderii locali ai PSD? În primul rând, faptul că trebuie să cedeze PNL candidaturi pentru consilii judeţene şi primării. Aceasta deoarece, potrivit protocolului semnat, PSD trebuie să desemneze candidaţi în 21 de judeţe, iar Alianţa PNL-PC în 20 de judeţe. Adică, în loc să candideze oameni agreaţi, de pildă, de Viorel Hrebenciuc, Marian Oprişan sau Gheorghe Nichita, pe buletinele de vot ar apărea nume susţinu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

A fost activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier între un microbuz și un autoturism, în Dâmbovița

Ziua Constanta acum 30 minute
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă dimineața, 3 mai 2025, pe Drumul Național 71, în localitatea Bâldana, județul Dâmbovița. Un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu un autoturism, iar în urma impactului, cinci persoane au f

Donald Trump a publicat un portret îmbrăcat în haine de papă, înainte de conclavul de la Vatican

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a publicat vineri pe rețeaua Truth Social un portret al său, probabil generat de inteligența artificială, în care apare îmbrăcat în haine papale, după ce a declarat că „i-ar plăcea să fie papă” cu câteva zile înain

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 13 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Armata israeliană anunță că a interceptat o rachetă lansată din Yemen. „Sirenele au sunat în mai multe părţi”

Adevarul acum 37 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 3 mai, că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, care a declanşat sirene de raid aerian la Ierusalim şi în alte părţi ale țării.

S-a încheiat campania electorală pentru alegerile prezidențiale 2025

Adevarul acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale de duminică, 4 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7.00. Candidații înscriși pentru primul tur de scrutin trebuie să încheie propaganda electorală, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Preţurile petrolului, în scădere înaintea reuniunii OPEC+ / Este cea mai mare pierdere săptămânală din ultima lună

G4Media acum 2 ore
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 1%, înregistrând cele mai mari pierderi săptămânale de la sfârşitul lunii martie, în contextul în care traderii adoptă o atitudine prudentă înaintea reuniunii OPEC+ privind politica de producţie p

Meciul dintre FC Botoșani și Unirea Slobozia, supravegheat de jandarmi. Ce trebuie să știe spectatorii

Botosani News acum 2 ore
Sâmbătă, 3 mai 2025, de la ora 13:45, pe stadionul Municipal din Botoșani, va avea loc partida de fotbal dintre F.C. Botoșani și Unirea Slobozia, contând pentru etapa a 7-a Play-out a Superligii României. Pentru menținerea ordinii și siguranței publ

Statele Unite aprobă vânzarea către Ucraina de piese de schimb pentru avioane F-16 în valoare de peste 310 milioane de dolari

G4Media acum o ora
Administraţia Trump a anunţat, vineri, că a aprobat vânzarea către Ucraina a pieselor de schimb şi a echipamentelor de formare pentru avioanele de luptă F-16 aprobate pentru livrare de Joe Biden, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții v

SUA pregătesc sancţiuni împotriva Rusiei din cauza Ucrainei, dar nu este clar dacă Trump le va semna

HotNews acum 3 ore
Oficialii americani au finalizat noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, inclusiv măsuri ce vizează sectorul bancar şi energetic, pentru a intensifica presiunea asupra Moscovei să sprijine eforturile preşedintelui SUA Donald Trump de a pune capăt

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

17°
sâm.

9°/28°
dum.

13°/29°
lun.

14°/21°
mar.

11°/14°
Constanta
acum

19°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/24°
lun.

13°/22°
mar.

10°/14°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/27°
dum.

13°/25°
lun.

13°/22°
mar.

11°/15°