Festivalul clujean din acest an îi are drept invitaţi speciali pe Michael York şi pe Lucian Pintilie. Celebrului actor anglo-saxon i se va decerna Premiul pentru întreaga carieră.
Printre cele 12 filme pe care le-am ales există un sâmbure de nebunie, foarte mult talent şi multă inovaţie. Majoritatea sunt filme care îşi asumă riscuri şi, ca un portret al tuturor, firul roşu care m-a condus la această selecţie este faptul că toate sunt intimiste şi pun sub microscop destine individuale aflate în situaţii-limită", a declarat Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF la conferinţa de presă de luni dimineaţa.
El a subliniat că ediţia aniversară a TIFF vine la pachet cu o premieră. Un lungmetraj indian este pentru prima dată inclus în principala secţiune a festivalului; pelicula face parte din curentul underground, anti-Bollywood, făcută cu foarte puţini bani, realizată în regim de gherilă şi lipsită de muzică, a accentuat Chirilov.
Unul dintre actorii anglo-saxoni emblematici ai ultimei jumătăţi de veac, britanicul Michael York va primi Premiul pentru întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. După Claudia Cardinale, Catherine Deneuve sau Franco Nero, York va fi unul dintre oaspeţii de onoare ai festivalului de film de la Cluj-Napoca, unde publicul îl va putea întâlni în cadrul unei proiecţii speciale.
Ce are de zis filmul autohton
Timp de trei zile, cinefilii vor beneficia, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, de cele mai recente producţii autohone, unele dintre ele fiind difuzate în premieră absolută în România sau chiar în premieră mondială. Selecţia din acest an, alcătuită de directorul artistic al festivalului, cuprinde 12 lungmetraje, patru mediumetraje şi 11 scurtmetraje.
"Punctele de atrac