Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Google va lansa un serviciu de muzică online

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 10 mai 2011 ·

Compania Google, în strategia elaborată în vederea recuperării terenului pierdut în faţă celor de la Apple, va lansa curând un serviciu de muzică online, similiar celui oferit recent de Amazon.com Inc. Sursa: Reuters

Google ar putea anunţa acest nou serviciu marţi, cu ocazia Conferinţei anuale a Dezvoltatorilor Google I/O din San Francisco, însă pentru moment acest serviciu va funcţiona într-un format de test, fără a fi accesibil publicului larg, potrivit publicaţiei Wall Street Journal, citată de Reuters.

Conform aceleiaşi surse, Google nu a încercat încă să obţină licenţe de la cele patru companii importante de pe piaţa muzicală. Utilizatorii noului serviciu Google ar putea asculta muzica depozitată pe serverele dedicate de companie, dar nu o vor putea descărca de pe internet.

Una dintre cele mai profitabile divizii ale Google, YouTube, a anunţat luni că le oferă utilizatorilor posibilitatea de a închiria peste 3.000 de filme ce pot fi vizionate direct din browser-ul de internet.

Concurenţă puternică de la Apple

În luna aprilie Amazon a inaugurat un serviciu care le permite utilizatorilor să păstreze aproximativ 1.000 de piese muzicale pe un server web dedicat, în loc să le salveze pe hard-disk-urile proprii. Acest serviciu este gratuit iar melodiile pot fi ascultate direct din browser-ul de internet.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 3 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, reclamând „nereguli în secţiile de votare din diaspora” şi susţinând că se „pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”

News.ro acum 36 minute
AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe Luminiţa Odobescu pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Formaţiunea consideră că sistemul „pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”. „Acest l

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 44 minute
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 3 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°