Deprecierea dolarului faţă de euro şi ascensiunea cotaţiilor ţiţeiului sunt factorii principali care alimentează creşterea preţurilor alimentelor, punând presiuni pe inflaţie în întreaga Europă.
În zona euro, inflaţia a fost de 2,7% în martie anul acesta, faţă de 2,4% în februarie, respectiv 1,6% în martie 2010, principalele creşteri fiind înregistrate de preţurile mărfurilor agricole şi ale ţiţeiului. Dacă sunt excluse preţurile volatile ale alimentelor şi energiei, inflaţia de bază a accelerat la 1,3% în martie, acesta fiind cel mai rapid ritm de creştere din august 2009 până în prezent. Totodată, indicele preţurilor de producţie a crescut cu 6,7% (cel mai important avans din septembrie 2008 până la momentul actual).
Pentru luna aprilie, inflaţia din zona euro este estimată de Eurostat la 2,8%.
Conform previziunilor lansate de Banca Centrală Europeană (BCE) în luna martie, inflaţia din zona euro va fi, în medie, de 2,3% în 2011, respectiv de 1,7% anul viitor. Noile estimări privind acest indicator vor apărea în luna iunie.
La nivelul întregii Uniuni Europene, inflaţia anuală a fost de 3,1% în martie 2011, faţă de 2,9% în februarie şi 2% în martie 2010. Cea mai mică inflaţie în rândul statelor membre ale UE a fost înregistrată în Irlanda (1,2%), iar cea mai mare - în România (8%).
Inflaţia din Europa este atent urmărită de autorităţile din regiune. Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a declarat, săptămâna trecută, că bancherii din întreaga lume sunt uniţi în lupta împotriva inflaţiei.
"Observăm, în continuare, presiuni pe inflaţie, în special în privinţa preţurilor energiei şi mărfurilor agricole. Este esenţial ca recentele evoluţii ale preţurilor să nu amplifice aceste presiuni", a subliniat Trichet.
Banca Mondială a avertizat, anul acesta, că ascensiunea preţurilor alimentelor a aruncat circa 44 de milioane de persoane