Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima-doamnă a Siriei se ascunde la Londra

Publicat in Adevarul, marți 10 mai 2011 ·

Soţia dictatorului sirian Bashar al-Assad a sosit în Marea Britanie în noaptea de luni spre marţi, în timp ce violenţele iau amploare în Siria, scrie cotidianul „Daily Mail”.

Un înalt diplomat arab a declarat că soţia preşedintelui, care are şi cetăţenie britanică, a fost avertizată „să iasă din ţară cât se poate de repede", iar „primul impuls a fost să plece la Londra, deoarece familia ei este acolo".

Asma Assad (35 de ani) locuieşte acum într-o casă luxoasă din zona Londrei împreună cu cei trei copii ai cuplului şi, potrivit publicaţiei, „îşi plăteşte facturile cu o parte din cei 40 de miliarde de lire pe care soţul ei le-a scos ilegal din ţară". Asma Assad, de origine britanică, a lucrat la firma JP Morgan din Londra, de unde şi-a dat demisia în 2000, când s-a căsătorit cu preşedintele Assad.

Torturaţi pentru acces pe Facebook

Asma Assad nu a fost văzută în public de la începutul represiunii brutale a protestelor antiguvernamentale, care au făcut peste 800 de morţi în ultimele două luni, potrivit activiştilor. Puţinii activişti sirieni care mai reuşesc să ia legătura cu Occidentul spun că reţelele sigure pe care le foloseau pentru a intra pe Twitter sau pe Facebook au fost compromise în urma unei campanii de detenţie în masă în care au fost arestaţi peste 8.000 de protestatari.

Activiştii spun că parolele aflate de regimul de la Damasc în urma torturării deţinuţilor au dus la dezvăluirea identităţilor multora dintre lideri, care au fost arestaţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 4 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ministrul Daniel David vrea reducerea a 900 de posturi de directori de școli și clase cu mai mulți elevi: „Ei nu rămân pe drumuri”

Adevarul acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat o serie de măsuri ce vizează restructurarea școlilor din România, cu scopul de a reduce fragmentarea sistemului educațional și de a eficientiza cheltuielile.

Alba: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

News.ro acum 22 minute
Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi prezentaţi procurorilor, care urmează să decidă dac

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum o ora
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum 20 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Daniel David: Încercăm să creştem numărul de copii, pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică, de la 300 la 500 / Dacă facem asta, eliberăm în jur de 900 de poziţii de director

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că una dintre măsurile pe care le susţine şi care va duce la reduceri de cheltuieli este reducerea numărului de unităţi de învăţământ cu personalitate juridi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°