Procesele din Germania ale familei regale a României pe tema atribuirii titlul "de Hohenzollern-Sigmaringen" şi principelui Radu reprezintă doar ultimul dintre conflictele dintre aceasta şi Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen.

Disensiunile au apărut chiar din timpul Primului Război Mondial. Motivul principal fiind acela că Regele Ferdinand, respectând interesul şi voinţa statului pe care îl reprezenta la acel moment, a trecut peste legăturile de sânge şi a intrat în conflict împotriva Germaniei.

Cum a ajuns o parte a casei de Hohenzollern-Sigmaringen să guverneze România

În 1866 guvernul României a cerut prinţului Karl Anton, şeful casei Hohenzollern-Sigmaringen, de ca al doilea fiu al său, Carol să devină principe al tânărului stat român. Pe 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului României. La început relaţiile între casa din care principele provenea şi acesta au fost extreme de bune. Pe acest fond Carol I a devenit o garanţie pentru investitorii germani ai vremii.

Carol I nu a avut urmaşi. Singura sa fiică Măriuca a decedat al numai 4 ani de scarlatină. Pentru ca dinastia regală românească să îşi păstreze apartenenţa la Hohenzollerni, Carol I a apelat la casa din care provenea pentru a găsi un succesor.

Potrivit succesiunii din interiorul casei, pe tronul românesc trebuia să urce Leopold, fratele mai mare al lui Carol I, însă acesta a renunţat în favoarea fiilor săi – în ordine Wilhelm, Ferdinand, Karol Anton. În 1886 printr-o scrisoare oficială, Wilhelm renunţa la drepturile succesorale, tronul României revenind lui Ferdinand.

Stricarea relaţiilor

Primul Război Mondial şi moartea regelui Carol I, cel care amenţinut bunele relaţii dintre regalitatea românească şi casa din care regii proveneau, avea să ducă la alterarea acestei le