Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe ultima sută de metri înainte de privatizare, Oltchim confirmă trendul ascendent

Publicat in Bursa, marți 10 mai 2011 ·

Rezultatele pozitive înregistrate în primul trimestru din 2011 de Oltchim SA deschid perspectiva unei privatizări de succes a societăţii. Aceste rezultate au fost posibile chiar şi în condiţiile în care societatea a continuat să funcţioneze la capacitate redusă, din cauza lipsei principalelor materii prime (etilenă şi propilenă). Managementul societăţii a reuşit să găsească surse alternative de aprovizionare, ceea ce a făcut ca societatea să funcţioneze în primul trimestru din 2011 la 57% din capacitatea de producţie, în creştere faţă de anii 2009 şi 2010, când combinatul a funcţionat la doar 35% din capacitate. Funcţionarea combinatului la întreaga capacitate, integrat cu fabrica de la Arpechim, ar permite revenirea pe profit chiar în anul acesta, în vederea privatizării.

Astfel, în primul trimestru din acest an, SC Oltchim SA a înregistrat o cifră de afaceri de 464,691 milioane lei, în creştere cu 224,761 milioane lei, respectiv cu 94%, faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 239,930 milioane lei. De asemenea, comparativ cu primul trimestru din 2010, vânzările la export au crescut cu 42,193 milioane euro, respectiv cu 96%, de la 44,062 milioane euro la 86,255 milioane euro. Creşterea semnificativă a cifrei de afaceri a făcut ca pierderile înregistrate de combinatul chimic sa se diminueze cu 50,143 milioane lei, de la 52,791 milioane lei în primul trimestru din 2010 la 2,648 milioane lei în acelaşi trimestru din 2011, ceea ce echivalează cu o reducere a pierderilor de la 22% la 0,57% din cifra de afaceri.

"Salutăm decizia Guvernului de a menţine Oltchim pe lista de privatizare şi sperăm ca acest proces să aibă un câştigător puternic care să ţină cont de importanţa strategică a Oltchim pe piaţa produselor petrochimice si, de asemenea, care să acţioneze în interesul angajaţilor companiei. În acest sens, am întreprins deja primi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăra de 23 de ani, împușcată în timp ce era cu fetița de mână. Momentul, surprins de camerele de supraveghere

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care femeia de 23 de ani a fost împuşcată de fostul iubit, sâmbătă seară, pe stradă, în complexul rezidenţial Cosmopolis au fost publicate de Sindicatul Politiștilor- Sidepol și de Observator News. În imaginile surprinse de ca

Femeie împușcată în complexul Cosmopolis de lângă București

HotNews acum 9 ore
O femeie a fost împuşcată, sâmbătă seară, în complexul rezidenţial Cosmopolis din județul Ilfov. Cadrele medicale încearcă să o resusciteze, transmit News.ro și Antena 3 CNN. Potrivit Antena3, femeia este însărcinată. Mai multe apeluri au fost primi

PSG, campioană în premieră în Champions League: A umilit-o pe Inter cu 5-0

G4Media acum 5 ore
PSG este, în premieră, noua campioană a Europei la fotbal, gruparea de pe Parc des Princes oferind o adevărată demonstrație de fotbal în finala de la Munchen cu Inter Milano, scor 5-0. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul conti

Ana Bărbosu, medalie de aur la sol la Europenele de gimnastică de la Leipzig

HotNews acum 11 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a cucerit medalia de aur la sol și medalia de argint la bârnă, sâmbătă, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Leipzig, Germania, transmite Agerpres. Ana Bărbosu a fost notată în finala de la sol cu 13,833, devan

BREAKING | Criminalul Teodorei Marcu s-a sinucis!

Cancan acum 6 ore
Teodora Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii, a fost ucisă cu sânge rece de către fostul său iubit. Bărbatul a urmărit-o, a împușcat-o, iar după s-a făcut nevăzut. Autoritățile au pornit pe urmele lui, însă acesta și-a pus capă zilelor la sc

1 iunie. Sfântul prăznuit de Ziua Copilului

Gandul acum 12 ore
După cum se arată în calendarul ortodox, pe lângă faptul că de 1 iunie se sărbătorește Ziua Copilului, se face și prăznuirea Sfântului Iustin Martirul și a celor împreună cu el. Este Duminica a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecu

UPDATE Nicuşor Dan, întrebat la Băcel de ce nu s-a făcut nimic pentru prevenirea inundaţiilor: Avem un stat român disfuncţional şi trebuie să facem cu toţii presiuni pentru ca acesta să devină funcţional/ Ce măsuri vor fi luate/ Reacţia preşedintelui

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la Băcel, în judeţul Covasna, de ce nu s-a făcut nimic pentru a preveni producerea inundaţiilor, el răspunzând că acest lucru s-a întâmplat fiindcă avem un stat român „disfuncţional” şi că trebuie s

Ministrul Sebastian Burduja susţine că a fost ameninţat de fostul preşedinte al CA al CNCIR

Mediafax acum 7 ore
„Când respecţi legea şi nu eşti de acord cu sinecuri, intervenţii şi bani nemeritaţi — asta păţeşti. Am primit astăzi aceste mesaje de la domnul Cristinel Sorin Efta, preşedintele CA al CNCIR în perioada 1 februarie 2020 – 28 august 2024, companie c

Secretar de stat, despre tânăra împușcată în complexul Cosmopolis: „O tragedie, rezultat al unei societăți care, încă, minimalizează abuzul şi blamează victimele”

HotNews acum 6 ore
Luminiţa Popescu, secretar de stat la Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, condamnă „cu fermitate” incidentul de sâmbătă seară, când o tânără de 23 de ani însărcinată a fost ucisă mortal de fostul iubit, în complexul

Premierul interimar Predoiu: Corpul de Control va verifica cine sunt vinovații pentru situația de la Salina Praid

Adevarul acum 13 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a anunţat sâmbătă, după ce preşedintele Nicuşor Dan, aflat la Praid, a anunţat că va cere şefului Guvernului să stabilească cine sunt vinovaţii pentru inundarea salinei, că a dispus încă de vineri un astfel de con

Vremea

București
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
mie.

20°/31°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

18°/31°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/26°
lun.

18°/23°
mar.

18°/24°
mie.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/28°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/29°
lun.

16°/29°
mar.

18°/30°
mie.

18°/31°