În timpul ședinței plenare de marți (10 iunie) de la Bruxelles, europarlamentarii au criticat lipsa de reacție a Comisiei Europene la fluxurile migratorii din nordul Africii. Aceștia susțin că UE, pe de-o parte, susține revoluțiile și procesele democratice ale "primăverii arabe", iar pe de altă parte, își închid granițele celor care vin să le ceară ajutor "real".
Deși discuțiile dintre europarlamentari și Comisie au fost aprinse, ambele părți au avut același punct de vedere asupra necesității consolidării sistemului comun de pază al granițelor în UE, Frontex și introducerii unor controale temporare în anumite puncte ale frontierelor externe ale UE.
"Comisia trebuie să convingă statele membre să compună o politică coerentă comună pentru imigrație," a spus astăzi în timpul sesiunii plenare de la Strasbourg europarlamentarul olandez Wim De Camp.
Povară distribuită egal
"25.000 de tunisieini nu pot să ia ostatici peste 500 de milioane de cetățeni UE. Eu cred că ar trebui să se împartă povara. Nu se poate peste noapte, dar cum ne descurcăm cu biroul de susținere de azil de la Malta? Când veți începe să luați atitudine?," a mai spus acesta.
CE: Imigranții vin în Europa pentru job-uri
Majoritatea imigranților din Africa de Nord sunt bărbați, a spus comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmström, și sunt în căutare de job-uri.
"Eu înțeleg situația acestor oameni, dar nu pot veni toți în Europa. Comisia lucrează acum cu Italia să-i ajutăm pe imigranți să-și găsească de lucru la ei acasă ," a mai spus Malmström, care recunoaște că sistemul Schengen nu este perfect, "știm de la bun început că are puncte slabe."
Neajunsurile nu trebuie să ducă automat la introducerea controalelor la frontiere, conform Comisiei, fiind nevoie mai întâi de sprijin operațional, consolidarea Frontex și consolidarea legislatiei actuale. @N_