Mesajul a fost trimis. Multumesc!

9,3 milioane lei cheltuiţi în 2010 pentru drumurile judeţene

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 10 mai 2011 ·

Anual Consiliul Judeţean Mureş derulează contracte pentru întreţinerea drumurilor judeţene. Lucrările de întreţinere se derulează în fiecare sezon, iar în cursul anului 2010 suma totală cheltuită pentru acestea se ridică la valoarea de 9.368.374 lei.

În urma solicitării noastre Consiliul Judeţean Mureş ne-a pus la dispoziţie lista contractelor de achiziţii publice încheiate în cursul anului 2010. Astfel, în cursul anului trecut au fost încheiate 78 contracte de achiziţii publice, 33 dintre acestea vizând lucrări de întreţinere curentă a drumurilor judeţene. Potrivit datelor furnizate de Consiliul Judeţean cele mai mari sume s-au cheltuit cu întreţinerea curentă pe timp de vară, plombări a unei suprafeţe de drum de 81,909 km, zona Sâncrai 797.657 lei, licitaţie deschisă câştigată de cei de la SC Citadin Prest SA. Aceeaşi societate comercială a câştigat şi contractul de întreţinerea comună pe timp de vară a 13 drumuri judeţene, contract cu o valoare de 784.419 lei, licitaţie deschisă. La capitolul întreţinere drumuri sunt incluse şi drumurile judeţene pietruite, cel mai mare contract fiind câştigat în 2010 de societatea SC Procon 16 SRL pentru întreţinere drum pietruit DJ 133 Mureni-Archita-limita judeţul Harghita. Consiliul Judeţean a plătit pentru 10,833 km de drum suma 530.068 lei. La polul opus se situează întreţinerea curentă pe timp de vară, plombări, a 41,979 km de drum în zona Miercurea Nirajului care a costat autorităţile judeţene 34.915 lei, licitaţia deschisă fiind câştigată de ce de la SC Proconstruct Corporation SRL, dar şi întreţinere curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene Mureş, lot 3 zona Sighişoara, unde 68,3 km de drum a costat 45.081 lei, contractul fiind atribuit prin licitaţie deschisă societăţii SC Salubriserv SA.

Contracte pentru întreţinerea pe timp de iarnă în prima jumătate a anului:

Lot 5 Şăulia, 112,53 km, 255.2

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 2 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 4 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°