Campania începută anul trecut, în martie, „Trimite o carte peste Prut", lansata de Liga Studenţilor Basarabeni din România şi promovata la nivelul judeţului nostru de Organizaţia Studenţilor Basarabeni Constanţa, în parteneriat cu Prefectura Constanţa, a ajuns la final.
Astăzi, prefectul Claudiu-Iorga Palaz s-a deplasat personal în Republica Moldova în două localităţi, Dulcineşti şi Cantemir, unde au lăsat 3,5 tone de cărţi la cele două licee din localităţi. „Am fost primiţi foarte bine de către preşedintele de raion, au fost foarte bucuroşi că ne-am gândit la ei şi la generaţia tânără", a declarat prefectul. Pentru că se afla în zonă, prefectul a vizitat şi a adus un omagiu eroilor căzuţi în al Doilea Război Mondial care au fost îngropaţi în cimitirul de la Ţiganca. „Cimitirul a fost reabilitat şi amenajat de către Cultul Eroilor din România. Era păcat să trec pe lângă cimitir şi să nu pun o floare", a mai adăugat prefectul. Campania începută anul trecut, în martie, „Trimite o carte peste Prut", lansata de Liga Studenţilor Basarabeni din România şi promovata la nivelul judeţului nostru de Organizaţia Studenţilor Basarabeni Constanţa, în parteneriat cu Prefectura Constanţa, a ajuns la final.
Astăzi, prefectul Claudiu-Iorga Palaz s-a deplasat personal în Republica Moldova în două localităţi, Dulcineşti şi Cantemir, unde au lăsat 3,5 tone de cărţi la cele două licee din localităţi. „Am fost primiţi foarte bine de către preşedintele de raion, au fost foarte bucuroşi că ne-am gândit la ei şi la generaţia tânără", a declarat prefectul. Pentru că se afla în zonă, prefectul a vizitat şi a adus un omagiu eroilor căzuţi în al Doilea Război Mondial care au fost îngropaţi în cimitirul de la Ţiganca. „Cimitirul a fost reabilitat şi amenajat de către Cultul Eroilor din România. Era păcat să trec pe lângă cimitir şi să nu pun o floare", a mai adăugat prefectul.