În Bratislava m-au fascinat de la început melanjul cochet, armonios, discret de stiluri arhitecturale, dar şi oamenii harnici, disciplinaţi şi politicoşi, mândri de ţara lor. Bratislava, „frumoasa de pe Dunăre“, situată la doar 65 km de Viena, 180 km de Budapesta şi 330 km de Praga, rămâne oraşul sufletului meu.

Veneam dintr-o ţară postcomunistă şi mă aşteptam să regăsesc în Bratislava aceeaşi mentalitate specifică fostelor ţări socialiste, aceeaşi mistică a omului copleşit de fatalitate, mustind de ură anticomunistă, trăind cu fervoare primele campanii electorale de după Revoluţie, intrigat de inevitabila aliniere la capitalism, derutat şi poate chiar complexat în vecinătatea fârtaţilor cehi, a maghiarilor revendicativi, a austriecilor de mult prosperi. Slovacii, însă, m-au întâmpinat amintindu-şi cu respect de refuzul lui Ceauşescu de a invada Cehoslovacia în 1968, oripilaţi de soarta dictatorului executat cu cinism în Ajunul Crăciunului, animaţi de ambiţia de a arăta Europei că separarea de Cehia a fost o opţiune firească, benefică pentru un popor demn, patriot, tenace.

Muzica ceasurilor

Mireasă în faţa Castelului Bratislavei

Fostă capitală a Imperiului Austro-Ungar în timpul războaielor antiotomane, Bratislava sau Pressburg pentru nemţi sau Poszony pentru unguri a fost oraşul acestor trei naţii timp de câteva secole, de unde şi varietatea toponimică asociată capitalei slovace, bântuită de trilingvism. Catedrala Sf. Martin, restaurată în stil gotic în urma incendiului din 1833, este locul în care au fost încoronaţi numeroşi monarhi unguri, printre care şi Maria Tereza. Mândri de istoria capitalei, în fiecare an, la începutul lunii septembrie, slovacii refac ritualul primei încoronări în Bratislava, cea a lui Maximilian al II-lea de Habsburg din 8 septembrie 1563.

Vizavi de catedrală, pe strada Židovská, C