Cea de-a opta ediţie a Galei Avanpremiere s-a desfăşurat, ca şi precedenta, în cadrul deloc sofisticat, dar permisiv şi foarte potrivit pentru acest gen de evenimente, oferit de Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României.
1 /.
Şase nume de designeri deja consacraţi şi două debuturi au marcat prezentarea de vinerea trecută, pe pasarela de la MNAC prezentându-şi colecţiile toamnă/iarnă 2011-2012 Andreea Tincu& Sense, surorile Anca şi Silvia Negulescu, Rhea Costa, Bianca Popp, Vika Gorenco, Iris Şerban, respectiv debuturile Sandra Chira şi Rue des Trucs.
Colecţia pentru sezonul viitor propusă de Andreea Tincu s-a numit ”The Order of the Book” (”Ordinul cărţii”) şi s-a axat pe contraste - masculin/feminin, gotic/modern, suprafeţe plate/volume, tăieturi avangardiste/sonete clasice brodate – fără a devia de la combinaţia clasică de alb şi negru. Aşa cum se precizează în prezentarea oficială a colecţiei, broderiile sunt realizate într-o mănăstire din sec. al-XVI-lea şi reprezintă fragmente din sonete semnate de William Shakespeare.
"The Order of the Book", Andreea Tincu (foto: Mircea Netea)
Surorile Anca şi Silvia Negulescu, destul de ”proaspete” în lumea modei, au surprins plăcut şi de această dată. Ele au rămas fidele pielii pe care au modelat-o, rezultatul obţinut fiind o colecţie remarcabilă prin eleganţa impusă de pliseurile şi volumetriile experimentale. Cele două tinere au vizat pentru colecţia destinată sezonului toamnă-iarnă feminitatea impozantă, vulnerabilă, dar şi complexă. Nu au lipsit influenţele gotice, nuanţele metalizate şi ecuaţiile cromatice complicate.
"Fade to Black", Anca si Silvia Negulescu (foto: Mircea Netea)
Colecţia ”50.60” semnată Rhea Costa este un exerciţiu stilistic care are la bază o tehnică riguroasă, cu linii ferme şi nuanţe romantice. Pentru sezonul toamnă-iarnă au fost combin