Inflaţia anuală a urcat de la 8,01 la sută în martie la 8,34 sută în aprilie, atingând maximul din iulie 2008, după ce rata lunară s-a situat la 0,66 la sută, informează Mediafax.
Principalele cauze pentru cifra din ce în ce mai mare a inflaţiei sunt scumpirea energiei electrice, a cartofilor, a fructelor proaspete, a zahărului şi ţigărilor, după cum reiese din datele INS. Rata anuală a inflaţiei s-a situat la 9,04 la sută în luna iulie 2008. În luna martie 2011, rata anuală a inflaţiei a atins nivelul maxim înregistrat după luna august 2008.
Datele privind inflaţia au depăşit media aşteptărilor analiştilor economici pentru a treia lună consecutiv. Analiştii se aşteptau în medie la o creştere a preţurilor de 0,5 la sută în aprilie şi la o rată anuală de 8,2 la sută. Estimările analiştilor s-au situat între 0,3 şi 0,7 la sută pentru inflaţia lunară şi între 8 şi 8,4 la sută pentru rata anuală.
În aprilie, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,92 la sută faţă de martie, preţurile mărfurilor nealimentare au avansat cu 0,87 la sută, în timp ce tarifele pentru servicii s-au diminuat uşor, cu 0,42 la sută, datorită aprecierii leului faţă de moneda unică europeană şi dolar.
Preţurile fructelor proaspete au înregistrat în aprilie cel mai mare avans lunar, de 7,71 la sută, devenind astfel cu 21,24 la sută mai scumpe comparativ cu finele anului trecut.
Cartofii au continuat să se scumpească în luna aprilie, cu 4,54 la sută, iar preţurile pentru grupa "alte legume şi conserve de legume" au urcat cu 1,53 la sută. Preţurile la făină şi mălai au avansat în aprilie cu circa 1,6 la sută faţă de martie, iar zahărul s-a scumpit cu 4,99 la sută.
În primele patru luni ale acestui an, preţurile au crescut la cartofi cu peste 30 la sută, la alte legume şi conserve de legume cu 21,2 la sută şi în cazul zahărului cu 17,56 la sută. Astfel, mărfurile alimen