Flanco, unul dintre primii trei retaileri locali de electronice si IT, a ajuns in aprilie la cota de piata de 10% estimata pentru acest an, iar conducerea companiei se asteapta ca pana la jumatatea anului sa inregistreze 11% din vanzarile de electronice, electrocasnice si produse IT din Romania.
Retailerul a vandut cu aproape 70% mai mult in primele patru luni din acest an fata de perioada similara din 2010, in timp ce piata de retail electroIT a avansat cu 10%, a afirmat pentru Wall-Street.ro, Adrian Olteanu, directorul general al Flanco. In primul trimestru al anului trecut, retailul electroIT a fost de 271 de milioane de euro, potrivit companiei de cercetare GFK Romania.
Olteanu adauga ca majoritatea competitorilor au avut vanzari mai mici de 10-15%, iar, astfel, avansul pietei a fost determinat de cresterile de zeci de procente ale Flanco si eMag, companii care fac parte din grupul Asesoft, controlat de oamenii de afaceri Sebastian Ghita si Iulian Stanciu.
Cota de piata actuala a Flanco, de aproximativ 10,5%, este cea mai mare din ultimii patru ani, desi suprafata de vanzare este acum cu 35% mai mica decat in 2008 si cu 25% mai mica decat in 2009. Olteanu estimeaza ca in acest an piata de retail electroIT va fi de aproximativ 1-1,1 miliarde de euro, in crestere cu 7-10% fata de nivelul de aproximativ un miliard euro inregistrat anul trecut.
“Ne propunem pentru viitorul imediat mentinerea tendintei de crestere a cotei de piata, printr-o dezvoltare organica sustinuta si stabila, dar si prin extinderea retelei actuale de magazine.” declara Adrian Olteanu, directorul general al Flanco Retail.
La inceputul acestui an, suprafata de vanzare a Flanco era de circa 34.000 metri patrati, iar managementul companiei isi doreste sa ajunga la 38.000 mp pana la finalul lui 2011, in urma extinderii retelei de magazine. Retailerul are in preze