Încep să cred că o parte din criza românească a fost inventată de români în 2010 ca să poată cheltui cu tîmpenii electorale în 2011-2012. Una dintre ele este fără îndoială referendumul pentru Bucureşti. Una dintre frazele de bază o aflu după ce dau un click pe reclama care clipeşte şi pe siteul nostru cu monsieur Negoiţă zîmbitor. LEGEA CAPITALEI TREBUIE FĂCUTĂ DE BUCUREŞTENI, NU DE POLITICIENI
Ei bine nu, legile se fac de politicieni mai ales, de parlamentari, mai exact. Aşa trebuie să stea lucrurile, aşa arată democraţia. Nu orice idee merită un referendum. Iar intrarea în UE sau în război s-a făcut fără chestionarea cetăţenilor. De ce ar fi necesar să facem referendum pentru nu ştiu cîte sectoare?
Nu sînt de acord ca Nordul Bucureştiului să aibă la dispoziţie cei mai mulţi bani la cea mai mică populaţie. E aberant. Dar asta poate fi reglat prin dezbatere parlamentară, nu prin vot aberant în care eu votez împotrivă şi ăia din sectorul 1 pentru.
Referendumul a căpătat valenţă clară de publicitate electorală la ultima campanie prezidenţială. Traian Băsescu a venit cu minunata idee. S-a votat într-un fel atunci. S-a întîmplat ceva? Nu. Utilizarea democraţiei pentru gargară publicitară ar trebui să se oprească aici.
Mai cred că înainte de orice alegere locală, toţi primarii, generali sau de sector ar trebui să răspundă ei la un scurt chestionar care să arate cam aşa: Cum v-aţi permis să ne luaţi într-atît de proşti încît să ne puneţi indicatoare pe trotuar, cu un metru înainte de trecerea de pietoni, prin care ne avertizaţi că… urmează o trecere de pietoni. Cît aţi cheltuit mai exact pe panseluţe? (Îl putem numi coeficientul panseluţă”) Juraţi-vă că nu o să vă mai puneţi numele pe plăcuţe pentru că aţi restaurat o stradă, un parc etc.! Facem un jurămînt colectiv înainte de alegeri? Dacă veţi face ceva cu adevărat important pentru oraş, oraşul
