Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărfurile alimentare - principala presiune pe inflaţie

Publicat in Bursa, miercuri 11 mai 2011 ·

Creşterea inflaţiei în aprilie 2011 este, în principal, consecinţa scumpirii ener-giei electrice, cartofilor, fructelor, zahărului şi ţigărilor. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,92%, în aprilie faţă de martie, iar preţurile mărfurilor nealimentare au avansat cu 0,87%. În schimb, tarifele pentru servicii s-au diminuat uşor, cu 0,42%, datorită aprecierii leului faţă de moneda unică europeană şi dolar.

Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la fructele proaspete, care au fost mai mari cu 7,71%, în aprilie, faţă de luna anterioară, şi cu 21,24% mai mari faţă de finele anului trecut.

Cartofii s-au scumpit cu 4,54%, în aprilie, comparativ cu luna precedentă şi cu 30,36%, faţă de sfârşitul lui 2010.

La produsele din grupa mărfurilor nealimentare, preţurile au înregis-trat, în luna aprilie, variaţii de sub 1% faţă de martie, excepţie făcând costurile pentru tutun şi ţigări, care au crescut cu 1,19% şi cele privind energia electrică, înregistrând creşteri cu 5,03%.

Tarifele la transportul aerian şi telefon s-au redus cu circa 1,65%, restul preţurilor incluse înregistrând variaţii sub 1%.

* Federaţia Cultivatorilor de Cartofi: Producţia slabă scapă din frâu preţul cartofilor

Preţul cartofilor va creşte, cel mai probabil, şi în acest an, după cum ne-a spus, recent, Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din ţara noastră. Domnia sa a precizat: "Am fost nevoiţi să distrugem sau să vindem pentru consum cartofii de sămânţă pe care trebuia să-i cultivăm, pentru că au fost atacaţi de boli şi dăunători. Aproape 30.000 de tone de cartofi care trebuiau însămânţaţi nu mai sunt. Este vorba de circa 10.000 de hectare de teren ce trebuia cultivat cu cartofi. Nici contractele cu celelalte ţări nu ne mai sunt onorate, aşa că nici importurile nu ne mai ajută. Vom avea o producţie mai mică decât anul trecut, care nu şt

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 8 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 6 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 5 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 13 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 6 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 6 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 9 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 13 ore
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 8 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°