Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi amanari pentru acordarea stimulentelor in sectorul energiei regenerabile​

Publicat in HotNews, marți 10 mai 2011 ·

Investitorii din sectorul energiei regenerabile nu vor primi prea curand mult asteptatele stimulentele prevazute in Legea 220/2008. Nici pana la aceasta ora, autoritatile romane nu au reusit sa notifice oficial sistemul de sprijin stabilit de Legea 220/2008 privind stimularea investitiilor in sectorul energiei regenerabile. Ultimul termen pentru trimiterea notificarii la Comisia Europeana a fost sfarsitul lui aprilie. Potrivit presedintelui Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, termenul a fost amanat pentru sfarsitul lui mai, inceputul lui iunie. Insa, aceste intarzieri ar putea "impinge" aplicarea legii pana in toamna. Daca pentru investitori, aceste tergiversari inseamna vesti proaste, pentru consumatori inseamna o amanare a platii contributiei pentru energia regenerabila.

Potrivit legii, producatorii de energie regenerabila vor primi un sprijin sub forma de certificate verzi in functie de tehnologia folosita. Insa, stimulentele acordate pentru investiţiile în energia verde vor fi suportate de toti consumatorii de electricitate. Furnizorii sunt obligati, prin lege, sa cumpere aceste certificate verzi care mai departe se regasesc in pretul la consumatorul final.

Contactat de HotNews.ro, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a spus ca notificarea nu a fost transmisa la sfarsitul lunii aprilie deoarece autoritatile romane au fost nevoite sa mai trimita unele clarificari legate de biomasa. Aceste clarificari au fost trimise recent. Abia dupa ce va veni raspunsul Comisiei Europene cu privire la noile clarificari, va putea fi trimisa notificarea oficiala. "Acest lucru se poate intampla la sfarsitul lunii mai, inceputul lunii iunie", a precizat Chiritoiu. Potrivit acestuia, trebuie grabite lucrurile astfel incat sa fie obtinuta unda verde din partea Comisiei Europene pana la sfarsitul lunii iulie. Dupa aceea, autoritatile eur

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O adolescentă de 16 ani a lovit cu mașina cinci autoturisme parcate, după o urmărire ca-n filme, în București

HotNews acum 42 minute
O adolescentă de 16 ani a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un echipaj de poliție a pornit în urmărirea fetei, care a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor. „La data de 23 septembrie 2024, în juru

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum o ora
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 19 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum o ora
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum 59 minute
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare

NapocaNews acum 19 minute
Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizaț

Două minivacanțe pentru români la finalul acestui an. Calendarul zilelor libere din 2025

Ziare.com acum 37 minute
Crăciunul și Anul Nou vor pica în acest an în mijlocul săptămânii, iar autoritățile guvernamentale ar putea decide să acorde câteva zile libere suplimentare pentru a crea o legătură cu weekendurile. Cum prima zi de Crăciun este miercuri, iar a doua

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

15°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°