Ceea ce mă interesează este obsesia conspirativă pe care o au la noi nu numai nenumăraţi oameni, inclusiv postaci, bloggeri şi politicieni, dar şi – poate chiar într-o măsură mai mare – intelectualii, scriitorii. În privinţa dosarelor de Securitate, s-a explicat de nenumărate ori (vezi un interviu recent al d-nei Germina Nagâţ din 22) că CNSAS a fost obligat prin lege să studieze dosarele celor cu funcţii de conducere în diferite instituţii publice (precum şi Uniunea Scriitorilor), astfel înţelegându-se de ce ele ies în public la un moment dat. De asemenea, au ajuns publice unele dosare pe care diferite persoane lezate le-au făcut cunoscute.

Pe de altă parte, tot CNSAS a studiat şi publicat şi dosare ale ofiţerilor de Securitate (circa 60% din totalul dosarelor instrumentate), dar, aceştia nefiind de obicei persoane publice, chestiunea a scăpat atenţiei şi s-a spus mereu că ofiţerii sunt uitaţi cu bună ştiinţă. Legenda că CNSAS e o instituţie cu scop politic, urmărind discreditarea adversarilor actualei puteri, mai ales ai lui Traian Băsescu, a devenit atât de rezistentă la orice contestare rezonabilă, încât e aproape inutil a exprima îndoieli în privinţa veracităţii ei.

Dar polemica Manolescu-Breban a avut şi ceea ce am putea numi o victimă colaterală: Grupul pentru Dialog Social. Iată ce scrie, în această privinţă, Nicolae Breban, într-un text intitulat Aventurierii politicii româneşti: „GDS şi corifeii săi... s-au lăsat atraşi într-un mod sau altul de sirenele politicii efective. Înfiinţând organizaţii sau partide sau, cum o spuneam, pregătind un anume grup politic pentru a prelua puterea. Nici acest lucru nu ne-ar fi supărat prea tare..., dacă nu tot dânşii ar fi introdus în câmpul literelor române ideea politică în forme acute şi partizane... În primul rând, folosind CNSAS, unde au activat trei membri importanţi ai GDS vreun deceniu şi mai bine, p