Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA ii critica pe chinezi, dar le recunosc meritele - Presa internationala

Publicat in Ziare.com, marți 10 mai 2011 ·

Intalnirea dintre SUA si China ajunge la un consens cu privire la necesitatea unei colaborari mai stranse intre cele doua supra-puteri economice; agentiile de rating dau o lovitura in plus Greciei, printr-o noua retrogradare, iar in Marea Britanie incep sa apara presiuni pe specultorii financiari - sunt principalele subiecte discutate in presa internationala economica de marti.

Oficialii americani au criticat masurile adoptate de China impotriva dizidentilor proprii insa au recunoscut ca este nevoie ca cele doua puteri sa lucreze impreuna pentru a sprijini stabilitatea economica globala.

Intalnirea bilaterala, care acopera probleme economice si diplomatice, vine intr-un moment in care cele mai mari economii ale lumii se confrunta cu un set de dispute politice - legate de drepturile omului dar si de devalorizarea yuanului - care ameninta cooperarea pe probleme economice, noteaza Reuters.

Ambele parti incearca sa foloseasca intalnirea de la Washington pentru a reface relatiile, insa partea americana a atins subiectul sensibil al reprimarii dizidentilor in China.

Pe probleme economice, SUA si-a continuat presiunea pe teme familiare, aratand ca Beijingul ar trebui sa lase yuanul sa se aprecieze intr-un ritm mai rapid si sa faca mai mult pentru cresterea cererii interne.

De cealalta parte, chinezii au aratat ca va lua mai mult timp sa se corecteze dezechilibrele globale - cum este cazul cu excedentul comercial enorm al Chinei, care-si gaseste corespondentul direct in deficitele SUA - aratand ca SUA are mai mult de facut decat China.

Grecia, retrogradata de S&P

Agentia de rating Standard&Poor's a retrogradat din nou ratingul pentru creditul Greciei, averizand faptul ca orice incercare de restructurare a datoriilor grecesti va atrage dupa sine falimentul tarii.

Agentia americana d

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°