Caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a căzut la datorie marţi, 10 mai, în jurul orei 06.00, în Provincia Zabul, Afganistan.
În timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1, militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost grav rănit, fiind transportat de urgenţă cu un elicopter echipat MEDEVAC la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Marinescu a decedat. Militarul, în vârstă de 28 de ani, era necăsătorit.
Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan.
De asemenea, ministrul apărării naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Miercuri, 11 mai, la ora 08.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul Cătălin-Ionel Marinescu.
Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea şi conducerea armatei îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii sublocotenentului (p.m.) Cătălin-Ionel Marinescu şi sunt alături de familia greu încercată.
Caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, a căzut la datorie marţi, 10 mai, în juru