O minte instruită ştie să deosebească. A gândi înseamnă a discerne. Un popor civilizat acceptă regimul separațiilor atât în domeniul moravurilor, în societatea civilă, cât și în corpul politic. Un bun legiuitor, judecător sau ministru ignoră „nevoile familiei” pentru a sluji o cauză mai mare decât el însuşi: binele comun.
Regimul separaţiilor are o importantă aplicare în urbanistică. Orice capitală civilizată din Occident îți spune că e intolerabilă plasarea unui sexshop lângă o troiță, o biserică sau un cimitir. Cu toate acestea, spațiul est-european tolerează asemenea anomalii.
Omul educat simte distanța între sfera intimității (cu opțiunile sale non-negociabile) și domeniul alterității (unde celălalt ne interpelează liber). Nu totul poate fi dat în vileag, nu totul e supus convenției sociale. Chestiunile personale nu se discută în stradă, după cum problemele de serviciu e bine să nu fie aduse mereu în casă.
Această ştiinţă a separaţiei se aplică foarte multor domenii: îmbrăcăminte, dietă, conversaţie, gestică interpersonală, viaţa comunitară. Intuiţia acestui adevăr o avea şi civilizaţia tradiţională ţărănească: „dacă te bagi în lături, te mănâncă porcii” spune un proverb atent la riscul confuziei genurilor.
Cum operează distincţia între sfera publică şi cea privată? Veşmintele sunt importante întrucât ele nu doar protejează termic un corp vulnerabil, ci instituie o relaţie simbolică între oameni. Hainele pot ascunde (într-un concert al civilităţii), după cum ele sugerează sau arată (într-un fin joc al seducţiei).
Raportul între goliciune şi îmbrăcare nu e niciodată întâmplător. Doar un mitocan s-ar putea înfăţişa într-un maieu sportiv la un dineu oferit de Casa Albă. La fel, elementele accesorii nu sunt gratuite. La Palatul Buckingham știm că o coroană, o vestă, o sabie, un papion, o lavalieră ori o cravată indică metonimic atât orig