Alegerile din PDL seamănă teribil cu acelea din PSD de la data istorică a „reformei Geoană“. Cu personaje care poartă alte nume, se încearcă inducerea ideii că Emil Boc este neprihănita speranţă a reformei, iar lupta cu „omul mogulilor“, Vasile Blaga, este, ca în basmele pentru şcolarii fără Net la dispoziţie, cea dintre „bine şi rău“. Boc, salvatorul României, o va salva şi în continuare, ia uite câte contracte a scos din mânecă în ultimele trei săptămâni de campanie!, în timp ce Blaga va bate palma cu odioasa USL, ca dovadă că Ponta, a cărui gură depăşeşte mereu materia cenuşie, îi arată toată simpatia. PDL încearcă să mascheze evidenţa: răzbelul nu se dă pe viziuni, concepte, proiecte sau principii de guvernare, pe soluţii sau schimbări de reguli interne, ci pe posibilitatea ca hârciogii politici de la centru şi din teritoriu să-şi poată continua liniştiţi (măcar până la alegerile din 2012) ronţăiala la contractele publice şi hibernarea în sinecuri. Indiferent cine va ieşi, Boc sau Blaga, asta-i doctrina nescrisă, dar încrustată în ADN-ul politic.

Mi-aş dori să greşesc, dar din vizitele de lucru ale lui Emil Boc, înconjurat de stâlpii partidului şi purtând la butonieră fondurile europene şi neeuropene, dar, vai!, „singur şi părăsit“ în faţa „mogulilor disperaţi, presei ticăloase, opoziţiei socialiste“ şi a altor duşmani reali sau inventaţi, s-a auzit o singură idee, repetată însă în mii de cuvinte, „pot moderniza în continuare România şi pot duce în continuare partidul la victorii şi la continuarea guvernării după 2012“. Nici de la Vasile Blaga, în mod previzibil mai discret pentru că nu are carnetul de conturi la purtător şi nici pe Elena Udrea printre susţinători, nu se poate reţine ceva semnificativ. Decât dacă mesajele împăciuitoriste către Băsescu, regretul că faimosul dulău Vasile nu şi-a putut scrie memoriile sau atacul la Macovei, „atât o duce ca