Luptătorul anticomunist a fost urmărit timp de trei decenii de securitate. La cinci ani de la moartea eroului anticomunist din Ţara Făgăraşului au fost organizate o serie de manifestări pentru a-i cinsti memoria.
La Sala Unirii din cadrul Muzeului Naţional al Unirii Alba-Iulia a fost organizatun seminar dedicat omagierii luptei şi operei memorialistice şi literare a acestei mari personalităţi lui Ion Gavrilă Ogoranu.
De asemenea, au fost vizionate documentarele despre viaţa lui Ogoranu, „Memorialul Durerii" realizat de Lucia Hossu Longin şi filmul artistic ,,Portretul Luptătorului la Tinereţe", realizat de regizorul Constantin Popescu.
Ion Gavrilă Ogoranu a luptat cu arma în mână împotriva comunismului, alături de „Grupul Gavrilă", înfiinţat chiar de el. Aliaţi i-au fost Munţii Făgăraş. Pentru lupta sa a fost condamnat de instanţele comuniste, în lipsă, la zeci de ani închisoare şi de două ori la moarte. Timp de 29 de ani, Securitatea nu a putut să-l captureze.
În 1955, după ce mişcarea de rezistenţă anticomunistă din munţi a fost serios decimată, s-a refugiat într-un sat din judeţul Alba. A stat ascuns în casa văduvei unui fost coleg de liceu, vreme de 21 de ani.
Salvat de la moarte de Nixon
Ogoranu a fost arestat în 1976 şi, deşi era condamnat la moarte, nu a fost executat, pentru că preşedintele american Richard Nixon îi prezentase lui Nicolae Ceauşescu o listă cu români de care SUA se interesau, iar numele lui Ogoranu era prezent acolo. De atunci, Securitatea l-a lăsat în pace.
Grupul de rezistenţă anticomunistă, trădat
În 1948, Ogoranu a reuşit să scape de zece ani de închisoare în penitenciarele comuniste, refugiindu-se în Munţii Făgăraş. Aproape 10 ani, grupul a fost urmărit de Securitatea comunistă.
Divizii întregi de armată au fost puse pe urmele lor. În 1955, în urma unei trădări, tinerii di