Sorin Sanda, un târgujian de 35 de ani, creşte zece păuni în curte şi doreşte să transforme această pasiune într-o afacere de succes.
Sorin Sanda, de profesie economist, este pasionat de păsările pe care gorjenii au ocazia să le vadă, de obicei, doar la grădina zoologică. În gospodăria sa, din cartierul Vădeni, pot fi admiraţi zece păuni, însă unul singur atrage atenţia în mod deosebit.
„Am avut şi fazani, dar am renunţat pentru că sunt prea sălbatici. Prima pereche de păuni am cumpărat-o din Petroşani, în urmă cu şase ani. Acum am o familie formată dintr-un mascul, patru femele şi cinci pui. Sunt foarte cuminţi. Masculul atrage atenţia pentru că doar la el putem vedea penajul strălucitor albastru-verzui, pe care uneori îl ţine sub formă de evantai, când este liniştit. Femelele sunt diferite, nu au coada aşa spectaculoasă“, mărturiseşte târgujianul.
Prietenii vin ca la Zoo
Tânărul intenţionează să transforme pasiunea pentru păuni într-o adevărată afacere. „Mă gândesc să vând din ei. O păuniţă face 20 de ouă pe an, iar din 60 la sută ies pui. Un mascul costă aproximativ 200 de euro, iar un pui are un preţ cuprins între 50 şi 80 de euro, însă pot fi vândute şi penele masculului, cu un euro fiecare. Acestea i se schimbă întotdeauna la sfârşitul lunii august. Intenţionez să cumpăr şi alte rase, umeri negri şi arlechino“, mai spune Sorin Sanda.
Prietenii săi vin cu plăcere să-i admire păsările. „Sunt foarte frumoase şi cuminţi, iar uneori cântă foarte frumos, ca o trompetă“, a declarat Ionuţ Munteanu, unul dintre amicii crescătorului de păuni.