* Privatizarea OPCOM şi crearea de la zero a unei pieţe de energie, printre propunerile înaintate Guvernului de austrieci
Sectorul nostru energetic pare să atragă o atenţie sporită din partea instituţiilor financiare internaţionale, precum Fondul Monetar, care a anunţat recent, vânzări ale unor pachete minoritare la "Hidroelectrica" şi "Nuclearelectrica", dar şi a reprezentanţilor la Bucureşti a unora dintre statele cu mize economice şi politice în ţara noastră.
Michael Schwarzinger, ambasadorul Aus-triei la Bucureşti, a susţinut, ieri, necesitatea creării unei burse de energie româneşti, pornind de la premisa că o astfel de instituţie va duce la formarea trans-parentă a preţurilor pentru diferite produse energetice. Asta ar fi, în opinia ambasadorului austriac, o precondiţie pentru investiţii private în domeniul energetic.
Investiţiile austriece în ţara noas-tră se ridică la circa nouă miliarde euro. Investitorii austrieci sunt prezenţi în domenii cheie, precum cel energetic, unde OMV deţine 51% din "Petrom", şi în sectorul bancar, unde "Erste" controlează circa 60% din Banca Comercială Română.
"Piaţa gazului din România este caracterizată de faptul că trei sferturi din gazul folosit vine din surse locale. Gazul produs în Româ-nia este vândut la preţ foarte diferit faţă de gazul de import. Prin urmare, ar trebui puse în prcatică mecanisme care să ducă la un acces transparent şi nediscriminatoriu la gaz ieftin. De asemenea, există şi legislaţia internă a Uniunii Europene care aşteaptă să fie transpusă în legile româneşti", a subliniat, ieri, ambasadorul aus-triac, cu ocazia deschiderii şedinţei de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti.
Domnia sa a mai susţinut, ieri, necesitatea privatizării companiilor de stat care "se mai află sub influenţă politică", reiterând unele părţi din celebrul discurs al ambasadorului american la Bucur