Scriitorul maghiar Ádám Bodor îşi povesteşte detenţia politică de la Gherla din anii `50. Cartea-dialog „Mirosul puşcăriei“ vorbeşte despre „conştiinţa ardelenească“, dar şi despre şovinismul maghiarilor.

Îi povesteşte Ádám Bodor interlocutoarei sale:

„De obicei, la vârsta aceea se formează asociaţiile de drumeţie, încep să se înfiripe cercurile colecţionarilor de fluturi, ale crescătorilor de porumbei, se pun bazele formaţiilor de muzică, ale bandelor de tâlhari şi ale cercurilor literare. Dar situaţia de atunci a făcut ca eu să devin unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Tinerilor Anticomunişti, adică IKESZ. Voiam să răsturnăm regimul. Eram aproape toţi elevi ai Colegiului Reformat din Cluj. Situaţia politică de atunci e cunoscută: cu câţiva ani în urmă comuniştii au preluat puterea şi atrocităţile erau în toi. Puterea îşi demonstra prin toate mijloacele forţa, brutalitatea şi intransigenţa, în special arestând fără nici o hotărâre judecătorească, mai cu seamă nevinovaţi, închizându-i în închisori, în mine sau trimiţându-i să spargă pietre, de pildă, la canalul de la Dunăre. Dar, dacă era nevoie, nici un proces politic nu constituia o problemă. De pildă, tatăl meu a fost acuzat în aşa-zisul proces Márton Áron pentru trădare de ţară, pe baza unui articol de lege care, în timpul imaginarei comiteri a faptei, nici nu era în vigoare. De aici reiese că, în cazul meu, a existat un precedent familiar şi social de complot împotriva regimului... Chiar dacă organizaţia noastră nu avea un caracter antiromânesc, fiind maghiari, noi chiar nu ne puteam imagina viitorul regiunii decât sub forma unui Ardeal liber, organizat, bineînţeles, după principii democratice, sub conducerea noastră. În acele condiţii, eu visam la portofoliul ministerului de externe".

Scriitorul graniţei

Cartea-dialog a celor doi se referă, aproape exclusiv, la Ardealul natal m