Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Ce au declarat ofiţerul SRI Ioan Tarnu şi subcomisarul Liviu Schiau în faţa judecătorilor ICCJ

Publicat in Adevarul, marți 10 mai 2011 ·

Directorul suspendat al SRI Alba, Ioan Tarnu, şi subcomisarul Liviu Schiau, de la Brigada de Crimă Organizată, au recunoscut luni în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că îl cunoşteau pe omul de afaceri Mircea Stanciu, dar au respins acuzaţiile aduse de procurori.

Potrivit Mediafax, în depoziţia sa, directorul SRI Alba, Ioan Tarnu, le-a arătat judecătorilor că îl cunoaşte de multă vreme pe Mircea Stanciu, unul din membrii grupării care se ocupa cu furtul de utilaje din UE. Tarnu a precizat că, în pofida faptului că îl cunoştea pe Stanciu, "niciodată", "nimănui" nu a oferit detalii despre ancheta procurorilor sau sfaturi juridice tendenţioase.

„Nu mă consider vinovat“

„Nu cunosc şi nu am avut nicio tangenţă vizuală cu membrii grupului. Nu mă consider vinovat. Mă cunoaşteam din 1995 cu Mircea Stanciu, dar niciodată nu i-am dat sfaturi, precum să se ascundă sau să fugă, sau să ascundă probe sau altele. Nu l-am îndemnat să se sustragă urmăririi penale. Nu am luat legătura cu niciun procuror după începerea urmăririi penale în cazul lui Stanciu“, le-a explicat Tarnu celor trei judecători.

Directorul de Informaţii Alba - suspendat din funcţie în urma punerii sale sub acuzare - a afirmat că totuşi a vorbit pe marginea cazului lui Mircea Stanciu cu Traian Berbeceanu, şeful BCCO Alba, de patru ori, dar doar contextual fără a face referiri directe la dosarul de anchetă.

„Am vorbit cu comisarul Berbeceanu de patru ori în vederea convingerii lui Stanciu să recunoască fapta şi să aducă documentaţia necesară soluţionării cazului. Eu l-am îndrumat pe Stanciu să dea declaraţii la poliţie şi să depună documentele prin care el acţiona utilajul furat“, a mai arătat Tarnu judecătorilor.

Întrebat de instanţă dacă nu şi-a dat seama că "stăruinţa" sa de a discuta cu şeful BCCO despre un inculpat poate fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 11 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°