Lucrătorii Poliţiei municipale Constanţa au mai început urmărirea penală, în 2010, în 3.590 de infracţiuni contra patrimoniului
Potrivit ultimei statistici aflate în posesia Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Constanţa, la nivelul Poliţiei municipiului Constanţa au fost înregistrate 4.536 de infracţiuni în care a fost începută urmărirea penală, în anul 2010. Asta în timp ce Poliţia municipiului Mangalia a avut 608 infracţiuni, iar Poliţia municipiului Medgidia „doar" 774. Potrivit aceluiaşi bilanţ, Poliţia municipiului Constanţa a început, anul trecut, urmărirea penală într-un număr de 79 de infracţiuni economico-financiare, în 4.203 de infracţiuni judiciare şi în 254 de infracţiuni de altă natură.
De asemenea, lucrătorii Poliţiei municipale Constanţa au organizat anul trecut cu succes 646 de flagrante şi au descoperit 4.330 de infracţiuni incriminate în Codul Penal, 215 infracţiuni contra persoanei şi 156 contra vieţii. Tot potrivit statisticii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Constanţa, la nivelul Poliţiei municipiului Constanţa a fost înregistrat un caz de ucidere din culpă, 22 de vătămare corporală, 133 de loviri ori alte violenţe, 48 de infracţiuni contra libertăţii persoanei, 11 cazuri de lipsire de libertate, şapte violări de domiciliu, 27 de ameninţări, trei şantaje şi 11 infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, din care cinci violuri, cinci acte sexuale cu minore şi o corupţie sexuală. Lucrătorii Poliţiei municipale Constanţa au mai început urmărirea penală, în 2010, în 3.590 de infracţiuni contra patrimoniului, în 3.327 de furturi, 109 tâlhări, 70 de înşelăciuni, nouă delapidări, 414 distrugeri şi o infracţiune contra autorităţii. De asemenea, au mai fost constatate 39 de infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public, cinci infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, trei abuzuri în serviciu, două neglijen