Nici anul acesta filmul românesc nu va lipsi de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 3-12 iunie 2011) prin deja tradiţionalele zile dedicate acestuia. Timp de trei zile, cinefilii se pot bucura în cadrul Zilelor Filmului Românesc de cele mai recente producţii autohone, unele dintre ele fiind difuzate în premieră absolută în România sau chiar în premieră mondială.
Selecţia din acest an, alcătuită de directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, cuprinde 12 filme de lung metraj, 4 mediumetraje şi 11 scurtmetraje. Punctele de atracţie ale selecţiei de lungmetraj sunt, fără îndoială, noul film al lui Cătălin Mitulescu, „Loverboy”, şi cel al lui Constantin Popescu, „Principii de Viaţă”, cu Vlad Ivanov în primul său rol principal, a punctat Chiri-lov „hiturile” incontestabile ale selecţiei Zilelor Filmului Românesc din 2011.
Direct de pe covorul roşu de la Festivalul de Film de la Cannes, unde este selectat în secţiunea Un Certain Regard, „Loverboy”, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Cătălin Mitulescu, va fi proiectat la TIFF în premieră absolută în România. Avându-i în rolurile principale pe Ada Condeescu şi George Piştereanu, filmul spune povestea unui tânăr de 20 de ani care cucereşte fete, le face să se îndrăgostească de el şi le plasează mai departe unei reţele de trafic de carne vie din Constanţa.
Regizorul Constantin Popescu revine la ZFR cu al doilea lungmetraj din carieră: „Principii de viaţă”. Lungmetrajul de debut al acestuia, „Portretul luptătorului la tinereţe”, a fost prezentat la TIFF în 2010. Filmul se luptă şi pentru Trofeul Transilvania, fiind de altfel singura producţie românească prezentă în Competiţia Oficială TIFF din acest an. Rolul principal este interpretat de actorul Vlad Ivanov, iar roluri importante le revin şi lui Gabriel Huian şi Rodicăi Lazăr.
„Dacă bo