O fi statul social un concept fantezist intr-o lume care nu acumuleaza nici cat sa achite salariile si-asa mici ale dascalilor. Dar nici sa abandonezi total populatia in bratele concurentei pentru zero locuri de munca, rezultat al zero investitii, pe motiv de zero masuri de natura a stimula mediul de afaceri nu e in regula.
Sunt semne bune, spune FMI cu un ochi, sunt semne bune, intareste Traian Basescu, insa dupa citirea introducerii discursurilor, realitatea e halucinanta. Vin cifrele. Iar povestea cu posibilitatea ca Romania sa returneze UE miliarde de euro, deoarece nu-i poate cheltui (in tara asta nu reusim decat sa furam, cand trebuie sa intindem mana in baza unui algoritm, suntem handicapati) e cea mai elocventa mostra de nebunie.
In varianta ca scenariul s-ar materializa, desi mai sunt doi ani in care poate reusim sa ne mobilizam si sa cheltuim pe drumuri, canalizari, mediu sau reconversie, deficitul ne va aduce din nou in situatia de a repara o gaura adancind alta. Nicio problema, doar este singura filosofie fiscala a Guvernului, drumul e batatorit.
Ceea ce nu pricep este de ce trebuie sa se sparga in capul unor nevinovati incompetenta? Iar aici, cel mai bun exemplu este cel al regiilor si societatilor nationale despre care auzim de foarte multi ani ca sunt gauri negre, dar suntem tot la stadiul de a le contempla.
Daca managerii lor ar fi fost economisti angajati prin concurs, si nu muzicieni cu carnet de partid porniti spre capusare, ar fi redus combinatiile de familie, fondurile de salarii, mobila si masini ca sa-si achite din datorii, pentru a nu trebui acum ca acestea sa fie platite de toti romanii.
Cum n-au facut-o, statul trebuie sa gaseasca alte rezerve pentru a carpi si recurge la disponibilizari.
Si daca tot suntem atat de saraci incat nu ne mai arde sa ne plimbam, seara, sa ne
