Așa arată softul economic al lui Traian Băsescu
Pantoful găurit al lui Jeffrey Franks a ajuns în presa americană. După ce a fost dezbătută zile în şir în România, ştirea despre pantoful găurit al trimisului Fondului Monetar Internaţional a traversat Atlanticul şi a ajuns în toate ziarele americane, de la "Washington Post" la "Boston Globe" la "Forbes" şi la Yahoo! news.
Ziariştii americani notează că în România numai despre „pantof" se vorbeşte zilele acestea. România a împrumutat miliarde de la Fondul Monetar Internaţional, dar unii se întreabă dacă trimisul Fondului nu are nevoie de un împrumut după ce s-a dus în vizită la preşedinte ţării cu pantofii găuriţi, scrie The Associated Press.
Imaginea de sâmbătă cu pantoful rupt a eclipsat orice comentarii ale lui Franks despre cheltuielile publice, concedieri sau inflaţia din România. În mod misterios, poza cu pantoful rupt a dispărut marţi de pe site-ul prezidenţial, unde era postată. Orice ar fi, pantoful a dominat buletinele de ştiri. "Nu există nici un fel de scuză să meargă la preşedintele unei ţări cu pantofii rupţi", spune Mircea Badea, un comentaror popular de televiziune.
Franks a fost întrebat despre pantoful rupt la conferinţa de presă de luni, unde a vorbit despre economia românească. "Prefer să nu discut lucrurile personale, ci despre România", a spus Franks, care a adăugat: "Mi-am schimbat pantofii azi".
Românii care sunt preocupaţi de modă nu erau mulţumiţi cu încălţămintea lui cea nouă. Realitatea TV a notat că şeful misiunii FMI era îmbrăcat cu un costum negru cu mocasini maro, la rândul lor, cam uzaţi. "Uită-te ce ceas are (...) de ăla de 10 euro, electronic, cu afişaj", a mai spus Badea.
Cizmarul Ştefan Filipaş din Arad a intrat şi el în discuţie. "Sunt sigur că Jeffrey Franks poartă acei pantofi nu pentru că nu ar avea bani să-şi cumpere alţii, ci pentru că sunt comozi"