Situaţia civililor devine tot mai critică în Siria şi în Libia, unde populaţia încearcă să răstoarne cele două regimuri autoritare. ONU şi organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului sunt din ce în ce mai alarmate de încălcările repetate şi grave ale celor mai elementare libertăţi şi de abuzurile autorităţilor siriene şi libiene.
În Siria are loc marţi, 10 mai, aşa-numita "zi a solidarităţii cu deţinuţii". Deja de luni, oamenii au ieşit pe străzile din Damasc şi Banias, pentru a denunţa arestările ilegale ale membrilor Opoziţiei, arestări care au continuat şi noaptea trecută, potrivit Observatorului sirian pentru Drepturile Omului de la Londra.
Marile oraşe unde au izbucnit protestele sunt în continuare sub asediul armatei, fiind vorba de Homs, Hama, Deraa sau Lakatika. Aici, câteva mii de persoane au fost arestate de la declanşarea protestelor la jumătatea lunii martie: presa relatează chiar că stadioanele de fotbal au fost transformate în "centre de detenţie".
În acest context, ONU şi-a declarat îngrijorarea, mai ales că nu are acces în aceste oraşe, unde între 600 şi 700 de persoane se estimează că au fost ucise de la declanşarea protestelor şi unde armata a oprit furnizarea de electricitate şi apă potabilă.
Cum reacţionează comunitatea internaţională?
O condamnare fermă sub forma unor sancţiuni a fost aprobată de Uniunea Europeană. Aceasta a aprobat un embargo împotriva exporturilor de arme către Siria, a interzis vizele de călătorie şi a blocat conturile a 13 oficiali sirieni, între care şi fratele preşedintelui Bashar al-Assad, care e şeful Gărzii Republicane, organism implicat în reprimarea protestelor.
Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a subliniat că aceste măsuri răspund intensificării represiunilor exercitate de autorităţile siriene.
Ce se întâmplă în Libia?
@N_P