Preselecţia pentru concursul Miss Târgu-Mureş va avea loc pe data de 16 mai. La preselecţie pot participa domnişoarele cu domiciliul sau cu flotant în Târgu-Mureş, care au vârsta cuprinsă între 14 şi 23 de ani.
Doamnişoarele care visează să obţină mult râvnitul titlu de „Miss Târgu-Mureş 2011”, sunt aşteptate la preselecţia pentru concurs. Evenimentul va avea loc în data de 16 mai de la ora 13.00 la Casa de Cultură a Studenţilor, iar în aceaşi zi, membrii comisiei vor anunţa numele semifinalistelor.
„Aşteptăm la preselecţie toate domnişoarele cu domiciliu stabil în Târgu-Mureş sau cu flotant aici. Ele trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 14 şi 23 de ani, iar înălţimea minimă 1,65 m. Nu e nevoie ca ele să aibă experienţă în modelling, din contră, noi aşteptăm eleve de liceu şi studente care n-au mai urcat până acum pe un podium de prezentare”, spune Alina Macavei , mager Malio Company, co-organizatorul evenimentului.
Costumul de baie, obligatoriu
Potrivit organizatorilor, participantele la preselecţie vor avea de parcurs două probe obligatorii. „O probă va fi cea de prezentare, unde fetele vor avea de răspuns întrebărilor juriului, iar în cea de-a doua probă vor defila în costumele lor de baie”, a mai spus Alina Macavei.
Semifinalistele vor intra apoi într-un „cantonament” de o săptămână, timp în care vor lua lecţii de ţinută scenică de la actorul şi regizorul Liviu Pancu. Anul trecut la preselecţie s-au prezentat peste 50 de concurente, iar în semifinală au fost selectate 11.
Pe lângă premiile puse în joc, câştigătoarele vor avea un drum deschis în cariera de modelling. „Anul trecut Agenţia noastră a selectat patru fete din cele 11 semifinaliste, pe care le-am promovat mai apoi în domeniu. Anul acesta sperăm să fie la fel”, a mai spus Alina Macavei.
Concursul „Miss Târgu-Mureş 2011” va avea loc în data de 23 mai la Teatrul de