După topirea zăpezii de pe Drumul Babelor şi ieşirea la lumină a craterelor din asfaltul turnat în toamna anului trecut, lucrătorii şi-au făcut deja apariţia în zonă. Pentru că natura nu a fost blândă cu asfaltul de pe DJ 713 muncitorii au început deja să lucreze la foc continuu. Pentru început, muncitorii au decopertat şi au reasfaltat parţial cei 2 kilometri de drum pe care i-au realizat în toamna anului trecut, lucrări ce au fost inaugurate cu mare tam-tam în prezenţa mai multor personalităţi. La demararea lucrărilor au fost prezenţi preşedinţii celor două Consilii Judeţene care veghează la realizarea drumului, respectiv Florin Popescu, preşedintele de la Dâmboviţa, şi Mircea Cosma, preşedintele de la Prahova.
Finanţarea acestui proiect este asigurată de la bugetul local, precum şi din alte surse legal constituite, inclusiv fonduri europene. Deşi nu există încă banii pentru realizarea în totalitate a acestei lucrări, funcţionarii din cadrul CJ Prahova ne-au declarat că se aşteaptă obţinerea finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, care cu siguranţă nu va întârzia să apară. Prin PNDI, program administrat de Elena Udrea, cu o valoare de 4,4 miliarde de euro, se vor reabilita 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale de la noi din ţară. Pentru asfaltarea celor 16 kilometri ai DJ 713 şi pentru construcţia a două viaducte noi şi 82 de podeţe constructorii vor încasa peste 12 milioane de euro.
Lucrările de decopertare şi reasfaltare care s-au realizat în acest week-end pe Drumul Babelor demonstrează că reabilitarea acestui drum va umfla doar conturile unor persoane, deoarece natura nu ţine cont de culoarea politică, contribuind masiv la distrugerea Platoului Becegi. Odată reabilitat Drumul Babelor, cu o lungime de 16 kilometri, care face legătura între Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului – Cabana Babele va deschid