Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut ieri certificate cu scadenţa la un an în valoare de 1 miliard de lei, exact cât şi-a propus, la un randament mediu de 6,89% pe an, puţin peste cel plătit la licitaţia anterioară, de 6,85%, informează Mediafax. Valoarea indicativă a licitaţiei era de 1 miliard de lei, iar subscrierile au însumat două miliarde de lei.
La licitaţia precedentă pentru titluri cu scadenţă similară, Ministerul Finanţelor s-a împrumutat cu 1,64 miliarde de lei, la un randament mediu de 6,85% pe an.
Trezoreria a programat pentru luna mai emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă de 4,8 miliarde de lei, sub valoarea împrumuturilor contractate în luna aprilie, de 6,13 miliarde de lei.
MFP a angajat de la începutul anului împrumuturi de 24,1 de miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.
Pe de altă parte, tot ieri şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks, a declarat că Ministerul Finanţelor Publice se va împrumuta de pe pieţele internaţionale până la sfârşitul primului semestru printr-o emisiune din cadrul programului MTN (Medium Term Notes). "Din ce ştiu eu, vor ieşi pe pieţele internaţionale în prima jumătate a acestui an, ceea ce înseamnă în următoarele două luni", a spus Franks.
Guvernul a aprobat la mijlocul anului trecut un program de emisiuni MTN pe piaţa internaţională pe o perioadă de trei ani, cu un plafon maxim de 7 miliarde de euro, dar până acum nu s-a realizat nicio licitaţie.
Anterior oficialul FMI a precizat că România nu are nicio problemă în rambursarea datoriei publice şi a respins ideea restructurării datoriei. "Cu privire la restructurare, rata dintre datorie şi PIB în România, în sectorul public, este încă mică comparativ cu standardele internaţionale. Este gestionabilă şi nu cred că trebuie să avem în vedere restructurarea datoriei. Să ne amintim că restr