Irving Stone, în romanul „Agonie şi extaz", creionează două secole pline de artă italiană, avându-l ca sursă de inspiraţie pe Michelangelo. Dacă m-ar plăti cineva să scriu, acum, un roman, subiectul ar fi Csibi Barna...
Cum să nu scoţi un roman despre Csibi Barna? Mai ales că, pentru acest Hopa Mitică extremist (nu am „plăcuţ bilingv" la îndemână pentru Hopa Mitică), cu sinapse virusate pe un soft neuronal antiromânesc, avem şi noi, românii, nişte iresponsabili în funcţii înalte, plătiţi cu bani grei.
De exemplu, la ANAF, avem un ipochimen (individ, conform DEX), Sorin Blejnar, depăşit de situaţie, care nu a ştiut altceva decât să facă un circ de prost gust, prin care nu a dovedit că ar avea mai mult creier decât Csibi Barna, vânzătorul de tricouri iredentiste din capitala Covasnei. Csibi era incompatibil cu meseria de funcţionar la Finanţele Publice harghitene din 2009, când s-a făcut patron la un srl. ANAF, la Bucureşti, trebuia să îi verifice declaraţia de avere. Nu a făcut-o. Dar a făcut circ: l-a mutat în Aiud, satul lui Avram Iancu, ca să-l „spânzure" şi românii, simbolic, în secolul 21. Apoi la Bucureşti şi l-au dat afară că a chiulit la muncă.
L-a martirizat aiurea, pentru minţi înfierbântate atât maghiare, cât şi româneşti, în loc să îi dea un şut în fund că nu poate fi patron-funcţionar. A fost o reacţie a unui manelist cu rang înalt în stat, care nu a ratat ocazia să mai facă o gafă. Un ţambalagiu, pentru care nimic altceva nu contează (Nothing Else Matters). Cu menţiunea că, pe YouTube, ţambalagii români fac spectacol pe melodia celor de la Metallica.
