Începând cu 20 ianuarie 2012, toţi furnizorii de Internet vor fi obligaţi să includă în contractele încheiate cu utilizatorii parametrii de calitate aferenţi serviciului de acces la Internet, potrivit unui comunicat emis, ieri, de Agenţia Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
De asemenea, până la începutul anului viitor, furnizorii au obligaţia de a publica o procedură privind măsurarea parametrilor de calitate. Primele date cu privire la aceste informaţii vor fi făcute publice pe paginile proprii de Internet ale furnizorilor până la data de 25 aprilie 2012, pentru perioada de raportare aferentă primului trimestru din 2012.
"Prin asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte parametrii de calitate aferenţi serviciului de acces la Internet, utilizatorii finali îşi pot evalua furnizorul, precum şi evoluţia calităţii serviciului în timp", a declarat, în comunicat, preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.
Informaţiile pe care furnizorii de Internet vor avea obligaţia să le treacă în contractele încheiate cu clienţii se referă în primul rând la viteza de transfer a datelor, în contractele încheiate urmând să fie incluse viteza nominală/maximă de transfer a datelor şi viteza minim garantată de transfer a datelor.
În cazul în care furnizorul nu asigură o viteză minim garantată, acesta va menţiona explicit în contract şi în condiţiile generale acest lucru. Majoritatea serviciilor de acces la Internet sunt de tip "best effort", calitatea acestor servicii depinzând în foarte mare măsură de modul de planificare a reţelei de către furnizori.
Totodată, furnizorii de Internet vor trebui să informeze despre întârzierea de transfer, în cazul în care furnizorul asigură o valoare garantată, precum şi despre variaţia întârzierii de transfer, în cazul în care furnizorul asigură o valoare garantată şi rata pierderii de pachete