Daciana Sârbu, europarlamentar PSD a atras atenţia Comisiei Europene că interesele industriei nucleare nu trebuie să fie prioritare faţă de sănătatea cetăţenilor europeni, solicitând realizarea cât mai urgentă a unui studiu independent cu privire la efectele catastrofei de la Cernobîl, arată un comunicat remis redacţiei.
Intervenţia sa a avut loc în cadrul dezbaterii de la Strasbourg prilejuite de marcarea a 25 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl.
"Provin dintr-o ţară - România - care produce energie nucleară şi în care populaţia are, şi astăzi, temeri şi întrebări rămase fără răspuns în legătură cu impactul pe termen lung al accidentului de la Cernobîl", a subliniat eurodeputata, subliniind că forurile europene sunt obligate să se preocupe în mod special de problema măsurării impactului accidentelor nucleare asupra sănătăţii umane.
F.A.