Un suspect de terorism dă în judecată Polonia pe motiv că a fost închis şi torturat într-o bază secretă a CIA situată în această ţară. Prin intermediul avocaţilor săi, Abd al Rahim al-Nashiri, membru al reţelei Al-Qaeda, deţinut în prezent la baza de la Gunatanamo, a depus plângerea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după cum informează Radio Polonia, preluat de Mediafax. Polonia figurează, la fel ca România, pe lista ţărilor suspectate că au găzduit pe teritoriul lor centre de detenţie secrete unde CIA a transferat şi interogat, prin metode la limita torturii, suspecţi de terorism.
Arestat în 2002, Al-Nashiri este principalul suspect în ancheta privind atentatul comis în anul 2000 asupra portavionului american USS Cole, în apele yemenite. Atacul, în care au murit 17 membri ai echipajului, trece drept una dintre cele mai directe şi grele lovituri date Statelor Unite de reţeaua Al-Qaeda.
Avocaţii sauditului spun că acesta a fost deţinut într-o închisoare secretă a CIA de la baza Stare – Kiejkuty, din nord-estul Poloniei, în perioada decembrie 2002 – iunie 2003. Pe durata detenţiei, al-Nashiri ar fi fost torturat şi ameninţat de anchetatori că o vor aduce pe mama lui şi o vor abuza în faţa lui. Avocaţii suspectului afirmă că au depus plângere împotriva Poloniei pentru că a ignorat Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, care protejează prizonierii de tratamente inumane în timpul detenţiei, inclusiv de tortură.
Fostul director al CIA, Michael Hayden, spunea, în 2008, despre Abd al Rahim al-Nashiri că a fost unul dintre suspecţii Al-Qaeda supuşi tehnicii de interogare denumite „waterboarding” – în care se simulează înecul. Un alt suspect asupra căruia s-a aplicat această tehnică este Khalid Shaikh Mohammed, despre care mass-media internaţionale au scris că ar fi fost interogat în România, cu rezultate care au contribuit la prindere