Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma nu a renunțat la ideea înfiinţării unui partid politic al muncitorilor, precizând că este interesat doar de alegerile europarlamentare și cele prezidențiale.
"În perioada următoare vom demara campania de strângere de semnături în toate judeţele ţării. Ne vom înregistra ca partid politic la Tribunalul Bucureşti, conform legilor în vigoare. Avem nevoie de un număr de 25.000 de semnături, iar de acest lucru ne vom ocupa în perioada următoare. Deocamdată nu pot să vă spun numele noii formaţiuni politice, întrucât mi-e teamă că vom întâmpina probleme la înregistrare. Nu mă interesează în mod special alegerile de anul viitor. Nici localele, nici parlamentarele. Mă interesează alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. Dacă voi ajunge europarlamentar, atunci voi aborda de pe altă poziţie lupta pentru preşedinţie, pe care îmi doresc să o câştig", a declarat Cozma, potrivit Glasul Aradului.
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma nu a renunțat la ideea înfiinţării unui partid politic al muncitorilor, precizând că este interesat doar de alegerile europarlamentare și cele prezidențiale.
"În perioada următoare vom demara campania de strângere de semnături în toate judeţele ţării. Ne vom înregistra ca partid politic la Tribunalul Bucureşti, conform legilor în vigoare. Avem nevoie de un număr de 25.000 de semnături, iar de acest lucru ne vom ocupa în perioada următoare. Deocamdată nu pot să vă spun numele noii formaţiuni politice, întrucât mi-e teamă că vom întâmpina probleme la înregistrare. Nu mă interesează în mod special alegerile de anul viitor. Nici localele, nici parlamentarele. Mă interesează alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. Dacă voi ajunge europarlamentar, atunci voi aborda de pe altă poziţie lupta pentru preşedinţie, pe care îmi doresc să o câştig", a declarat Co