Şoferii care conduc agresiv în Marea Britanie riscă o amendă între 80 şi 100 de lire sterline, pe loc, conform noului regulament rutier adoptat de guvernul britanic.
Prin şofat agresiv, autorităţile britanice înţeleg condusul prea aproape de o altă maşină, tăierea căii sau frânele bruşte.
Pe de altă parte, legea va fi mai blândă cu şoferii care încalcă ocazional regulile de circulaţie, ceea ce înseamnă că, celor care depăşesc cu puţin limita de viteză nu li se vor mai aplica sancţiuni, ci vor fi îndemnaţi către cursuri de perfecţionare a şofatului.
"Vrem să diferenţiem clar categoria celor care sunt un pericol real pentru siguranţa în trafic - acei şoferi neglijenţi şi periculoşi - şi cei care fac câte o greşeală ocazională, de înţeles", a declarat secretarul pentru Transporturi, Philip Hammond.
"Nu este drept ca cineva care depăşeşte limita de viteză cu cinci kilometri să fie sancţionat, iar idiotul care face zig-zag-uri în trafic şi îi şicanează pe alţii să scape basma curată", a mai zis Hammond.
În România, comportamentul agresiv nu-şi găseşte definiţia
Şi în România, Poliţia Rutieră a cerut să poată fi sancţionat comportamentul agresiv în trafic, însă iniţiativa legislativă a rămas blocată în Parlament.
"Nu s-a mai întâmplat nimic. Este în continuare în discuţie la Comisia pentru Industrie şi Servicii la Camera Deputaţilor. Se pare că nu prea au timp de ea. În plus, sunt probleme cu definirea termenului de agresivitate", a declarat pentru gândul şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.
"Nu putem să adoptăm modelul englezesc, pentru că trebuie făcută pe specificul românesc care e aparte faţă de celelalte", a adăugat acesta.
Potrivit şefului Poliţiei Rutiere, manevrele din trafic care se încadrează la "şofat agresiv" sunt sancţionabile şi conform actualei legislaţii, însă nu există un concept care să le înglobe