La ce peisaj arid avem în faţă şi la ce teren accidentat, ne-ar trebui un tanc pe şenile pentru a traversa criza. Totuşi, ne prezentăm în faţa muntelui datoriilor, exact ca şi şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks, şi anume cu pantofii rupţi în talpă. Grele vor fi povârnişurile, alunecoase stâncile pe vreme de ploaie şi înzăpezite crestele muntelui datoriilor pe care îl escaladăm iresponsabil. Elanul nebunesc al alpinistului aventurier ne face să urcăm rapid primele culmi, fără gândul la ce va urma de partea cealaltă a versantului.

Nici nu va trebui să ajungem în vârf şi ne vom trezi cu degerături la picioarele prea puţin apărate de papucii găuriţi. Înainte de a pune vreun steag pe culme, avalanşa datoriilor va veni peste noi, prăvălindu-ne în prăpastie. Centura de siguranţă a FMI se va dovedi inutilă pe o aşa pantă abruptă pe care singuri ne-o construim.

Nu prea ne interesează însă acest deznodământ previzibil, dovadă stând faptul că presa a insistat în ceea ce priveşte discuţiile cu FMI mai degrabă asupra insolitului sosirii şefului delegaţiei Fondului la Cotroceni cu pantofii găuriţi. Discuţiile celelalte trec în planul secund şi nici măcar FMI nu pare a fi examinatorul exigent din decadele trecute. Consimte tacit la aventura escaladării muntelui datoriei echipaţi neadecvat cu papucii jerpeliţi. Căci aidoma pantofilor fără talpă ai lui Franks arată şi semifantomatica economie românească, în care numeri pe degete companiile exportatoare de calibru, competitive în pieţe, axate pe inovare şi situate în avangarda tehnologică.

Or, tocmai de la această economie în care pieţele interne funcţionează distorsionat se aşteaptă randamentele superioare pentru rambursarea datoriei publice şi private pe care le escaladăm atât de curajos în ultimii ani. Dacă în ceea ce priveşte dinamica datoriei sectorului privat avem